sâmbătă, 19 aprilie 2014

Petre Antonescu

1873, iunie, 29:  Se naşte, la Râmnicu Sărat, PETRE ANTONESCU (1873-1965) - arhitect, profesor universitar, academician. Cursurile primare în oraşul natal, liceul, apoi Facultatea de Drept la Bucureşti. Apropiat al cercurilor artistice ale vremii, abandonează studiile juridice în favoarea celor artistice. În 1893 se înscrie la „Şcoala Naţională de Belle Arte” din Paris, pe care o absolvă în 1899, obţinând titlul de diplomat inginer. Anterior susţinerii examenului de diplomă a proiectat unul din pavilioanele României la „Expoziţia Universală” de la Paris (1900), pentru care a primit distincţia „Oficcier d'Academie”. Expune la „Salonul de Artă din Paris”, acuarele realizate în Italia şi România, dar participă şi la expoziţii în ţară. Devine profesor la „Şcoala Superioară de Arhitectură” şi „Academia de Arhitectură”. Membru corespondent al Biroului tehnic şi preşedinte al „Comisiei Monumentelor Istorice”, preşedinte al „Societăţii arhitecţilor” şi al „Societăţii pentru congresele internaţionale de arhitectură”, laureat al „Premiului Naţional de Arhitectură”, în anul 1936 este membru onorific al „Academiei Române”, iar din 1945 titular, membru al Academiei de Litere şi Arte „San Luca” din Roma. S-a orientat către arhitectura tradiţională concepând Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (Primăria Bucureştiului), Palatul Administrativ din Craiova, Palatul Navigaţiei Fluviale din Galaţi, Banca Marmosch (azi Banca de Investiţii), Societatea Politehnică din Bucureşti, Arcul de Triumf, Palatul Artelor din Parcul Carol, Facultatea de Drept, noul local al Universităţii Bucureşti, Palatele de justiţie din Botoşani şi Buzău, Teatrul comunal din Rm. Sărat, numeroase case particulare, Institutul Academic Român din Roma, silozurile de la Constanţa, gările fluviale Galaţi şi Giurgiu. Ca teoretician şi profesor a elaborat lucrări de referinţă în domeniu: „Clădiri şi studii”; „Construcţii, proiecte şi studii”; „Pentru o renaştere a arhitecturii româneşti”. A încetat din viaţă la 22 apr. 1965, la Bucureşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu