Ion Caraion

1923, mai, 24:  Se naşte, în satul Pălici -Vipereşti,  STELIAN DIACONESCU (ION CARAION) (1923-1986) - poet, eseist, traducător, editor. La vârsta şcolarităţii este luat în grijă de rudele din Rm. Sărat şi ajutat să termine primele patru clase. Urmează liceul „B.P. Hasdeu” din Buzău, întreţinându-se singur, apoi „Facultatea de Litere şi Filosofie”, fără a-şi lua vreodată licenţa. În timpul studiilor liceale, împreună cu colegul Alexandru Lungu, editează revista „Zarathustra” (1940-1941). În perioada studenţiei şi după aceea va desfăşura diverse munci gazetăreşti: corector, redactor şi secretar de redacţie la „Timpul”, redactor la „Ecoul”, „Tribuna poporului”, „Fapta”, „Victoria”, secretar de redacţie al ziarului „Scînteia tineretului”, colaborator al lui G. Călinescu în redacţia revistei „Lumea”; iniţiator al revistei pentalingve „Agora”, îngrijitor al”Caietelor de poezi”e ale Revistei „Fundaţiilor Regale” (1946-1947), consilier de presă la Ministerul Artelor şi Cultelor; redactor la editura „Cartea Românească”. Arestat şi condamnat din motive politice (1950-1955; 1958-1964) şi condamnat la moarte în 1958, a executat unsprezece ani de detenţie la Canal, Jilava, Aiud, Gherla, Cavnic, Baia Sprie. Încă din perioada liceului a tradus „Lorelei” de H. Heine şi „Les fleurs du mal” de Charles Baudelaire. Debutează în 1936 în revista „Flori de primăvară” cu poezia „Gândurilor mele”. A mai colaborat şi la alte publicaţii buzoiene, ca „Acţiunea Buzăului”; „”Acţiunea literară”; „Dacia”, dar şi la publicaţii din ţară: „Vremea”; „Orizont”; „Viaţa Românească”; „Universul literar”; „Carnet literar”. În 1940 începe să semneze cu pseudonimul care l-a consacrat. Debutul editorial se produce în anul 1943 cu volumul „Panopticum”, Ed. Prometeu, oprit în tipografie şi interzis de cenzură. În anul 1945 apare volumul „Omul profilat pe cer” la Editura Forum, care-l şi premiază. Îi urmează” Cîntece negre” în 1946. După eliberarea din detenţie este secretar de redacţie la revista „Ramuri”, redactor la „Gazeta literară” şi „România literară”. Revine în viaţa literară în anul 1969 cu volumul de versuri „Eseu”, urmat de antologia retrospectivă „Necunoscutul ferestrelor”, distinsă cu „Premiul Eminescu” al „Academiei Române”. În 1970, „Uniunea Scriitorilor” îl premiază pentru traducerea cărţii „Antologia orăşelului Spoon River”, de Edgar Lee Mastirs. Începutul deceniului şapte al secolului XX este rodnic pentru Ion Caraion. Publică mai multe volume de versuri şi eseuri: „Cârtiţa şi aproapele” (1970); „Deasupra deasuprelor” (1970); „Cimitirul de stele” (1971); „Selene şi Pan” (1971); „Munţii de os” (1972); „Duelul cu crinii” (1972); „Frunzele în Galaad” (1973); „Enigmatica nobleţe” (1974); „Pălărierul silabelor” (1975); „Bacovia. Sfârşitul continuu” (1977); „Lacrimi perpendiculare” (1978); „Interogarea magilor” (1978); „Dragostea e pseudonimul morţii” (1980); „Jurnal” - vol. 1 (1980). Publică şi cărţi pentru copii: „O ureche de dulceaţă şi-o ureche de pelin”; „Marta, fata cu poveşti în palmă”. A realizat excelente antologii reprezentative din lirica franceză, romandă, canadiană, americană, scriind prefeţe pertinente, a tradus din opera unor scriitori binecunoscuţi din literatura universală: Balzac, Dumas, Saint-Exupery, Sherwood Anderson, Ezra Pound, Queneau etc. În anul 1981 părăseşte România stabilindu-se la Lausanne, în Elveţia. Editează revistele „2 plus 2” (1983), „Don Quijote” şi „Corespondances”, care, asemeni vechii „Agora”, publică poeme şi eseuri în şase limbi. Colaborează la publicaţii editate de români în Europa, dar şi pe alte continente, dar şi la alte publicaţii, precum şi la „Radio Londra”. A scris versuri, eseuri, pamflete în limbile română şi franceză. Moare la 21 iul. 1986, la Lausanne. La zece ani de la trecerea în nefiinţă s-au iniţiat „Zilele Ion Caraion” la Vipereşti, iar biblioteca comunală a primit numele său.