Pantazi Ghica

1831, martie, 15: S-a născut PANTAZI GHICA (1831-1882) - scriitor, politician. Învaţă la Colegiul „Sf. Sava" după care ( în 1846) este trimis la Paris. Boem, Pantazi Ghica îşi neglijează studiile, fiind mare amator de aventuri galante şi iubitor de petreceri (Alexandru Filimon, în “Ciocoi vechi şi noi” vorbeşte despre muzica nemţească, ce începuse a fi cultivată şi în Valahia, aceea care cânta marşul zis al lui Napoleon şi alte piese muzicale de recreaţiune,  şi precizează, într-o notă de subsol, că în timpul lui Caragea, existau două muzici europene în ţară: una a lui Niculescu, la Bucureşti, alta a lui Chrisoscoleu, la Buzău.) De la Nicolae Bălcescu, al cărui secretar particular devine, prinde, însă, gust pentru studiul istoriei şi, în 1847, se angajează secretar al „Magazinului istoric pentru Dacia". În 1848, în zilele revoluţiei, se agită în calitate de comisar pentru propagandă în judeţele Prahova şi Buzău. Ia parte la războiul din Crimeea, ca locotenent într-un corp din garda imperială franceză, fiind avansat căpitan şi decorat. E numit procuror supleant la Tribunalul de Dâmboviţa, apoi, în 1856, Preşedinte. Ajunge deputat liberal. Cariera sa juridică, între timp, continuă. Ajunge asesor, pe lângă Ministerul Justiţiei, şi „şef de divizie" în Ministerul de Externe, inspector al monumentelor istorice, avocat al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, iar în perioada 28 iulie 1866 – 1 iulie 1867 devine prefect de Buzău. Se manifesta iritant, avea agresivităţi, provoca, scandaliza. Era însă un om fin, cu o considerabilă cultură. Ca gazetar, face o mare risipă de elocinţă, preocupându-se de tot felul de aspecte (articole politice, studii juridice, cronici literare, teatrale, muzicale, cronici mondene), în care cere solemn respectarea legilor şi drepturilor, vorbeşte cu căldură despre unire, exaltă progresul social, perorează contra absolutismului, injustiţiei, corupţiei. A semnat cu pseudonumele: Tapazin, Ghaki, G. Paisiu, Paisiu Gâscă. A lucrat ca redactor la „Independinţa română" (1863), „Scrânciobul" (1868-1869), „Opiniunea constituţională" (1869-1870). A scos ziare şi reviste  - „Păcală" (1860), „Actualitatea" (1865), „Cugetarea" (1865), „Stindardul" (1876), „Nuvelistul" (1877). A colaborat  cu „Naţionalul", „Românul", „La Voix de la Roumanie", „Pressa", „Dezbaterile", „Terra", „Alegătorul liber", „Revista contimporană", „Literatorul".