sâmbătă, 24 mai 2014

istoria buzaului de la inceputuri pana in 1900


ISTORIA BUZĂULUI - de la origini până în 1900.
.
1900, august, 28: Se naşte, la Grăjdana-Tisău, DIMITRIE GH. IONESCU (1900-1985) - profesor, publicist, cercetător
1900, aprilie, 01:  Se naşte, la Băltaţi -Buzău (sau Rubla -Valea Râmnicului?), GEORGE BAICULESCU (1900-1972) - istoric si critic literar, publicist, editor, bibliograf.
1900, august,  9: Se naşte, la Buzău, CONSTANT  C. CRISTEA (1900-1932) - poet, publicist.
1900: Buzăul devine centru industrial și nod feroviar.
1900: Strada Cuza Vodă - mostră din istoria a oraşului - este principala arteră comercială a Buzăului, aflată în centrul istoric al oraşului. Casele de pe această stradă datează din secolul al XIX-lea, fiind construite pe nişte fundaţii construite cu multe decenii înainte.Întreaga stradă Cuza Vodă este plină de fostele ascunzători ale negustorilor de acum două secole. Sub construcţiile vechi se află trei niveluri de pivniţe, care reprezentau singura scăpare a târgoveţilor buzoieni de invazia turcilor din Raiaua Brăilei. Pentru că erau atacaţi în nenumărate rânduri de turcii sosiţi dinspre Dunăre, cei mai curajoşi dintre târgoveţii buzoieni ai acelor vremuri au ales ascunzătorile, în loc să părăsească oraşul, construind adăposturi pe trei niveluri de pivniţe.
1899-1903: În 1899, primarul Nicu Constantinescu a decis să rearanjeze străzile centrale ale orașului, străzi înguste și întortocheate, moștenire a vechii istorii de oraș-târg și a repetatelor distrugeri urmate de reconstrucții dezorganizate ale clădirilor, a cerut pavarea cu dale a centrul oraşului şi a trotuarelor de pe străzile principale. A deschis, pe traseul vechiului apeduct, Bulevardul Parcului (astăzi Nicolae Bălcescu), pavat şi plantat cu castani, si Bulevardul Gării (care leagă centrul oraşului de gară). Pe vremea sa a fost pavat Oborul, iar în locul unor barăci din scânduri s-a construit un abator modern pentru acea vreme. Atunci, primăria s-a preocupat de alimentarea cu apă şi de iluminat. In 1899 a fost instalat primul bec electric din oraș, în fața Grădinii Publice din centrul orașului. S-a pornit la ridicarea Palatului Comunal, respectându-se un proiect al arhitectului Alexandru Săvulescu - unul dintre întemeietorii „Şcolii de Arhitectură” din Bucureşti (cea mai cunoscută lucrare din portofoliul său este Palatul Poştelor şi Telegrafului din Bucureşti, construit între 1894-1900) - şi Kafşinski, finalizate în 1903. Clădirea-emblemă a oraşului Buzău, Palatul din centrul oraşului, a fost cea mai impunătoare construcţie comunală, din Regat, supremaţie care a durat până în 1918. Despre palatul comunal, clădirea ce urma să devină sediu administrativ, Nicolae Iorga a afirmat, în 1902, cu prilejul unei vizite la Buzău, că “va fi, neîndoielnic, cea mai frumoasă primărie din ţară şi o podoabă de mare preţ pentru Buzău”. Palatul Comunal a fost ridicat pe un teren expropriat, în locul grădinii publice, din cărămidă arsă, pe un soclu de piatră. Are parter, etaj şi turn cu ceas. La ridicarea zidurilor groase, s-a folosit piatră de Ciuta şi din carierele din Dobrogea şi Câmpulung. ”Palatul este cea mai flamboaiantă creaţie a lui Săvulescu, într-un stil foarte particular care combină elemente neoromâneşti, în parte redate într-o matrice Art Nouveau, cu motive arhitecturale locale, inspirate din cele care se găsesc la casele de negustori sau boieri buzoieni, precum şi forme decorative ce fac trimitere la viţa de vie, simbolizând o importantă componentă a economiei zonei. Capitelele de coloană sunt la rândul lor încoronate de ample pedimente, amintind de cele ale vechilor conace boiereşti de factură otoman-balcanică, decorate cu monograma PC (Palatul Comunal), înconjurată de vrejuri şi struguri de viţă de vie. Capitelul însuşi este format dintr-o interesantă compoziţie din frunze de viţă de vie”. (Valentin Mandache, expert - casedeepoca.ro) Coloanele sunt din piatră de Cararra, iar inscripţia ”Palatul Comunal” de pe frontispiciu a fost bătută în marmură de Cararra, de către sculptorul Themistocle Vidali, din Ploieşti. Stilul arhitectonic reprezinta o imbinare intre supletea celui gotic, grandoarea celui bizantin si robustetea celui baroc. Sunt alaturate stilurile arhitectonice romanesti, in primul rand fiind cel brancovenesc. Coloanele de la parter sunt corintice dupa capitel si ionice dupa masivitatea lor, iar coloanele de la etaj s-au construit in stilul marilor palate venetiene. Recepţia s-a făcut la 16 decembrie 1903, în „Sala de recepţii”, în prezenţa unor personalităţi ale vremii, precum Regele Carol I, prinţul Ferdinand, Armand Călinescu, Tache Ionescu, Nicolae Iorga, Alexandru Marghiloman şi alţii. Nicolae Iorga, la inaugurarea cladirii a rostit cuvintele: „Cea mai frumoasă primărie din ţară şi o podoabă de mare preţ pentru Buzău”. De atunci în „sala de recepţii” au loc, după alegeri, şedinţele de învestire a administraţiei comunale şi şedinţele solemne dedicate marilor momente ale istoriei naţionale.
1899: Recesământul oraşului - 21.875 persoane. După religie: ortodoxă 88,74%, mozaică 7,58%, catolică 2,93%, protestantă 0,32%, mahomedană 0,4%, armeană 0,001 %
1899, ianuarie, 27: Se naşte, la Buzău, ION GHIMBĂŞANU -  poet decedat la 7 aprilie 1972, în Bucureşti.
1899: S-a înfiinţat Şcoala Normală de Fete.
1898, septembrie, 2:  Se naşte, la Rm. Sărat, VICTOR DIMITRIU (1898-1962) - avocat, politician, publicist, dramaturg
1898: Se naşte, la Dărâmaţi, azi Valea Râmnicului (jud. Buzău) - ION D. DRĂGAN, publicist militar.
1898, martie 20:  Se naşte, la Grăjdana -Tisău, TRAIAN IONESCU- NIŞCOV (1898-1985) - slavist, traducător, editor.
1898, noiembrie, 28: Se naşte, în localitatea Frumosu, Câmpulung Moldovenesc, ISAC HOLDER (Holdea), profesor, ziarist.
1898: Intr-o clădire din centrul orașului a fost deschis Teatrul „Moldavia”. Sala cu 400 de locuri a fost locul în care au ținut reprezentații artiștii importanți care au venit în Buzău, cum ar fi Constantin Nottara, George Enescu, dar și localnicul Nicolae Leonard.
1897: Este inaugurată vila „Albatros” (numele calului preferat al viitorului prim-ministru), situată într-un parc imens, cu heleşteu, care avea alături dependinţe, precum vile pentru personal pentru musafiri, case pentru grădinari şi portari, grajduri pentru celebrii cai de curse (au câştigat 27 derby-uri). Vila a găzduit, pentru recreere, importante personalităţi româneşti, precum Regina Maria şi Regele Ferdinand, istoricul Nicolae Iorga, oameni politici precum Lascăr Catargiu, Dimitrie Sturdza sau Iancu Ionescu. ”În locuinţa lui de vară, de lângă Buzău - scrie Regina Maria într-un jurnal-,  soţia lui, născută Ştirbei, îl ajutase să întocmească o prea frumoasă grădină. Ne plăcea foarte mult să mergem la „Vila Albatros”, pentru că ne aducea aminte de viaţa în ţările străine. Îmi plăceau mult caii şi preţuiam mult căpşunile cultivate, precum şi frumoşii trandafiri care deosebeau casa lor. O zi petrecută la vila lui Marghiloman era totdeauna o zi plăcută şi Marghiloman ne făcea să uităm în totul că era ministru.”
1897, martie, 17:  Se naşte, la Gura Teghii,  PAMFIL GEORGIAN (PAMFIL GHEORGHIANU) (1897-1979) - profesor, publicist.
1897, martie,16:  Se naşte, la Buzău, MARGARETA STERIAN, născută Weinberger (origine evreiască), (1897 -1992) - poetă, prozatoare, traducătoare, artist plastic de mare talent.
1897, februarie, 16:  Buzău - se înfiinţează Clubul muncitorilor. Pe lângă acţiuni revendicative, clubul s-a preocupat şi de iniţierea unor activităţi pe linia cunoaşterii vieţii şi muncii lucrătorilor, a aspiraţiilor lor..
1896, iunie, 6:  Primarul Nicu I. Constantinescu i-a comunicat lui Marcu Avram, preşedintele Epitropiei Comunităţii Israelite, necesitatea ca în 6 luni să ia măsuri pentru mutarea cimitirului evreiesc, deoarece fiind situat într-o poziţie populată a oraşului (cătunul „Poşta” la acea dată) nu mai putea fi tolerat acolo, conform „Regulamentului Cimitirelor”, care prevedea asemenea amenajări la 200 de metri distanţă de marginea oraşului. Membrii Epitropiei, Lupu Feldman, M.I. Eskenazi, Leibu Grimberg, Aron Stern, David Goldenstein, Avram Feldman, M. Isacsohn şi C. Diamanthbergher, au cerut păsuire un an, motivând lipsuri financiare. La 13 iulie, consiliul comunal aprobă vânzarea unui teren de 4.500 m.p. pentru cimitir, pe partea stângă a şoselei Buzău - Urziceni, dincolo de barieră.
1896, decembrie, 22: Se naŞte, la Buzău, ALEXANDRU  E. AGNESE: ziarist, avocat.
1896: Exista la Buzău Societatea filarmonică "Lyra", cu trei secţii: instrumental, orchestră şi canto.
1896: Apare, la Bucureşti, „Dicţionarul geografic, statistic şi istoric al judeţului Râmnicu Sărat”, realizat de profesorul râmnicean Grigore Gr. Dănescu.
1895-1997: Se construieşte Palatul administrativ. Arhitect Antonio Ulmioni.
1895, martie, 6: Se naşte, la Vipereşti,  ŞTEFAN BÂRSĂNESCU (1895–1984) - pedagog, publicist.
1895, iulie, 1: Se inaugurează Staţiunea balneo-climaterică „Băile Sărata-Monteoru”, proprietatea lui Grigore Constantinescu-Monteoru. Lucrările de construcţie au fost executate de arhitectul Eduard Honzik. În 1905 s-a inaugurat Cazinoul.
1895: Prefectura începe construirea noului local al Spitalului „I.C. Brătianu”, inaugurat la 14 aprilie 1896..
1895: Se constituie, într-o sală a Gimnaziului „Tudor Vladimirescu”, primul muzeu din Buzău, „Muzeul Judeţean de Istorie” cu prima colecţie publică de piese arheologice, antropologice si istorice. Din 1976 muzeul îşi are sediul pe Bulevardul N. Balcescu la numarul 52, intr-o cladire construita între 1925-1937, ca sediu al şcolii Normale de Fete.
1894, mai, 23: Se naşte la Ţâmboieşti - Vrancea, OCTAVIAN MOŞESCU - publicist, editor, memorialist, poet, animator cultural.
1894, septembrie, 6:  Se naşte, în satul Tăbărăşti–Gălbinaşi, PAMFIL ŞEICARU (1894-1980)- ziarist, pamfletar de temut şi literat.
1894, august: Se constituie Asociaţia învăţătorilor buzoieni. Primul preşedinte a fost Ion Gh. Dumitraşcu. Învăţătorii buzoieni au participat la primul congres învăţătoresc ce s-a desfăşurat la Ploieşti în zilele de 28-30 dec. 1898. S-a hotărât înfiinţarea Societăţii Învăţătorilor din România. 1894, octombrie, 14: apare „Revista Asociaţiei Învăţătorilor buzoieni”, publicaţie lunară în 18 pagini este prima de acest gen din România. Într-un tiraj de 300 exemplare, s-a tipărit în Tipografia Alessandru Georgescu din Buzău. Îşi încetează activitatea în anul 1897, în locul său apărând „Şcoala viitoare”.
1894-1895: Caragiale a închiriat un restaurant lângă gară și a locuit acolo timp de un an. În acest timp, el a ținut o prelegere publică, al cărui subiect (planificat), „Tehnica prozei”, a fost schimbat în ultimul moment în „Cauzele prostiei omenești”.
1894, decembrie, 29: Se naşte, la Râmnicu Sărat, EMILIAN I. CONSTANTINESCU - critic literar.
1894: Buzăul a devenit nod feroviar al căilor ferate București–Galați și București-Mărășești.
1894: S-a deschis rafinăria de petrol a societății „Saturn”, care a funcționat timp de cincizeci de ani.
1893, mai, 21: Se naşte, la Râmnicu Sărat, ALEXANDRU POPESCU- NEGURĂ (Al. Popescu) -  poet, publicist
1893, decembrie 08:  Ia fiinţă „Ateneul”, filială a „Societăţii Ateneul Român”. Iniţiatorul a fost profesorul Basil Iorgulescu. La 19 ian. 1894 au fost adoptate statutele şi regulamentul de funcţionare. Ateneul numără 50 de membri şi în cadrul său au fost organizate cicluri de conferinţe pe teme de istorie, filosofie, literatură, medicină etc. Şi-a desfăşurat activitatea mai întâi în amfiteatrul Liceului Al. Hasdeu, apoi în sala de spectacole a Teatrului „Moldavia”. Printre conferenţiari s-a numărat şi I.L. Caragiale.
1893, noiembrie 09: Se inaugurează în localul gimnaziului Tudor Vladimirescu Biblioteca publică a oraşului, în prezenţa ministrului Instrucţiunii Publice şi Cultelor. Încă din anul 1873, profesorul Basil Iorgulescu face demersuri pentru înfiinţarea acestei biblioteci, fiind susţinut în strădaniile sale de intelectuali de frunte ai oraşului, care fac donaţii de cărţi şi alte bunuri. Însuşi regele Carol I a donat bibliotecii o enciclopedie în anul 1886, cu prilejul vizitei sale la Buzău. În semn de preţuire pentru acest gest, biblioteca se va numi „Biblioteca publică a Buzeului - Carol I".
1893, octombrie 20:  Se naşte, la Valea Râmnicului, ION CREŢU - critic şi istoric literar, editor.
1893: Se naşte, la Buzău, ION Gh. IOACHIMESCU - ziarist profesionist.
1893, septembrie, 18: Se naşte, în Moseştii Vechi –Robeasca, ANTIM ANGELESCU (Anton, din botez) (1893-1980) - Episcop al Buzăului, publicist.
1893, octombrie, 14: Se naşte, la Buzău, TITUS T. STOIKA - publicist, editor, gazetar.
1892, februarie 14: Se naşte, la Buzău, CONSTANTIN TITUS STOIKA (1892-1916) - poet, prozator, traducător.
1892: Profesorul Basil Iorgulescu publică valoroasa lucrare „Dicţionarul geografic, statistic, economic şi istoric al judeţului Buzău”. Lucrarea a fost premiată de Academia Română.
1891, ianuarie,24: Există referiri scrise despre existenţa la Buzău a unei secţiuni a "Ligii pentru unitatea culturală a românilor".
1891, ianuarie, 24:  Ia fiinţă secţiunea locală a” Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor”. Scopul său era de a întreţine vie conştiinţa solidarităţii neamului românesc pe baza tezaurului cultural naţional. În cadrul său s-au organizat numeroase manifestări cultural-artistice: concerte, concursuri, conferinţe.
1891, ianuarie, 8: Se naşte, la Bucureşti,  Al. CEZAR T. STOIKA - poet, critic literar, traducător
1891: S-au deschis Bulevardul Gării şi Bulevardul Dumbravei, devenit Democraţiei, şi s-a pavat cu dale centrul oraşului. Circulaţia în oraş şi împrejurimi se făcea cu 60 de birje de piaţă şi 153 particulare, dintre care 47 de lux.
1890: Se naşte, la Buhuşi, DUMITRU DAN (1890 -1979) - profesor de geografie, globe-trotter.
1890: În sprijinul acţiunilor politice organizate în Transilvania şi celelalte teritorii româneşti aflate sub dominaţie străină, pentru realizarea unităţii naţionale a tuturor românilor, la Buzău, prin intermediul unor asociaţii şi societăţi cu caracter patriotic şi cultural, cât şi prin presă, se declanşează un larg front de opinie pentru sprijinirea şi ajutorarea luptei fraţilor oprimaţi.
1890: S-a construit Hala de Carne şi Peşte, actualul Bazar, după proiectul arhitectului Doru Boianovici.
1889, ianuarie, 20:  Se naşte, la Rm. Sărat, TRAIAN I. SĂVULESCU (1889-1963) - botanist, om de ştiinţă, întemeietorul şcolii româneşti de micologie şi fitopatologie.
1889: Se naşte, la Buzău, CONSTANTIN C. JITIANU (1889-1978) - publicist.
1889: Se înfiinţează, la Râmnicu Sărat, Gimnaziul „Vasile Boierescu”.
1888, mai, 3:  Se naşte, la Buzău, AURELIAN COSTESCU-DUCA (1888-1955) - bariton, membru fondator al Operei Române.
1888: Se naşte, la Râmnicu Sărat, NICOLAE VÂRTEJ- gazetar profesionist, din 1909, cu studii de Drept. A fost redactor la "Lupta" şi colaborator la ziarele "Adevărul" şi "Dimineaţa".
1887: Se naşte, la Buzău, ALEXANDRU A. BARDESCU - doctor în ştiinţe juridice, licenţiat al Universităţii din Paris, deputat, ziarist.
1887: Se naşte, în localitatea Mânzu – Cilibia, N. SIMIONESCU - ziarist.


1887: În podgoriile din Buzău apare pentru prima dată în România mana viţei de vie. Pagubele produse de mană sunt foarte mari, nu numai în anul când boala se manifestă cu intensitate, ci şi în anii următori. Pierderile de recoltă din cauza acestei boli pot varia de la 10% până la 70-80%, în funcţie de condiţiile climatice din anul respectiv.
1886: Se naşte, la Buzău, MATEI GHEORGHIU, ziarist.
1885, iulie, 13: Se naşte, în satul Ojasca-Măgura, C. C. IARCA - avocat, politician, gazetar.
1885, martie, 25: Se naşte, la Buzău, CONSTANTIN SUDEŢEANU (1885-1960) - sociolog, profesor universitar
1884, octombrie 13 (sau 27 noiembrie):  Se naşte, la Pârscov, VASILE VOICULESCU (1884-1963) - poet, prozator, dramaturg, folclorist, publicist, medic.
1884, septembrie, 4: Se naşte, la Râmnicu Sărat, NICOLAE DICESCU (1884-1970) - avocat, om politic si ziarist.
1884, ianuarie, 24: Se naşte, la Merei, ION G. STOYAN - ziarist.
1883, mai, 5 (7 iunie???):  Se naşte, la Buzău,  GEORGE CIPRIAN (pseudonim) - GHEORGHE  PANĂ CONSTANTIN, (1883-1968) - actor, dramaturg, prozator, memorialist, eseist.
1883-1905: Cea mai importantă etapă de dezvoltare a Buzăului. Primarul Nicu I. Constantinescu a comandat construirea Palatului Comunal, devenit clădirea-simbol a municipiului Buzăului. A construit artera de circulaţie Centrul Oraşului – Crâng (care s-a numit iniţial „Bulevardul Parcului”, apoi, din 1896, „Bulevardul I.C. Brătianu” devenind actualul „Bulevard Nicolae Bălcescu”. Artera avea cinci benzi: banda principală, în centru (pe care circulau caleşti, trăsuri, docare, căruţe), două benzi în stânga şi în dreapta celei principale (care erau pentru pietoni) şi alte două exterioare (pe care se circula călare). A asanat şi pavat „Oborul”; a construit localuri pentru toate cele opt şcoli primare din vremea sa (patru de băieţi şi patru de fete); a aliniat şi sistematizat străzi; a ridicat impozante clădiri: Colegiul Naţional „B.P.Hasdeu” de astăzi, în locul Arestului Preventiv (puşcăria oraşului), Hala de Pescărie şi Măcelărie (Bazarul Obor); a salvat Crângul de la tăiere şi, cu ajutorul arhitectului peisagist Rebhun, a realizat reţeaua de alei pietonale din acest parc natural şi emblema impozantul edificiu al Palatului Comunal
1883: Au apărut primele întreprinderi industriale din oraș:
Moara Garoflid, cu 3 secţii: făină, mălai şi o fabrică de postav şi dimie acţionată mecanic - prima instalaţie industrială din oraş;
Fabrica "Brainski & Rosazza S.A." - prima fabrică din regat de ţigle şi produse ceramice obtinute din cuptoare mari, sistematice.
1883: Ion Aristotel înfiinţează la Băbeni-Topliceni prima bibliotecă sătească din judeţ.
1882-1887: Iancu Marghiloman a construit Conacul Marghiloman (31 de camere, pereţi tapetaţi cu mătase, parchet). După moartea acestuia, clădirea masivă este modernizată în stil franţuzesc de fiul său, Alexandru Marghiloman, după planurile arhitectului francez Paul Gottreau (renumit deja pentru proiectarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni şi a clădirii Fundaţiei Universitare Carol I, din Bucureşti). După decesul lui Alexandru Marghiloman, conacul a intrat în continuă degradare. Se zvoneşte că proprietarul terenului, C. Musceleanu, după ce a pierdut terenul la cărţi, ar fi blestemat: „Să se aleagă praful de orice se construieşte pe acest loc
1882: Se înfiinţează Asociaţia învăţătorilor ca şi organizaţie profesională.
1882: La Smeeni ia fiinţă prima bibliotecă şcolară din judeţul Buzău.
1881, Nov.: Îşi începe activitatea Trupa actorilor români din localitate. Pentru a putea activa, solicită subvenţie de la primărie, iar Consiliul comunal aprobă subvenţia, în şedinţa din 8 ian. 1882.
1881: Se naşte, la Buzău, ION  Gh. SCUTARU – inginer, agronom, ziarist, publicist.
1881, Oct.: Se dă în exploatare calea ferată Buzău - Mărăşeşti, prima linie ferată proiectată şi construită de ingineri români. Se construieşte Gara veche, după planurile lui Anghel Saligny.
1880, iulie, 20: Se naşte, în Râmnicu Sărat, ALEXANDRINA SCURTU - poetă.
1880: Adolf Weber înfiinţează farmacia „La vulturul alb”, al cărei proprietar devine. După 1930 aici este localul farmaciei „Crucea albă”.
1880: Se inaugurează Liceul "Alexandru Vlahuţă" din Râmnicu Sărat.
1879, august, 1:  Se naşte, la Roman - Neamţ, CONSTANTIN C. BRĂIESKU (1879 - ???) - avocat, politician, ziarist.
1879: Basil Iorgulescu realizează prima hartă litografiată a judeţului Buzău, ce va fi tipărită la Paris în anul 1890, împreună cu harta oraşului Buzău şi a împrejurimilor.
1879, februarie, 5: Se naşte, la Buzău, ANTON A. FILOTI - ziarist şi politician.
1878, noiembrie, 23: Se naşte, la Stâlpu, POMPILIU IOANIŢESCU - politician, ziarist, publicist.
1878, aprilie, 12:  Se naşte, la Buzău, MATEI I. DUMITRIU (1878–1952) - publicist.
1878, ianuarie, 13: Se naşte, la Gura Sărăţii, IORGU (GEORGE) PLINICEANU- avocat şi ziarist
1877, august, 1: Locuitorii judeţului Buzău au constituit un comitet ce-si propunea să sprijine material şi moral armata care lupta pe front pentru independenţa României. Au înfiinţat spitale de campanie, au colectat bunuri materiale, obiecte de îmbrăcăminte, alimente, donaţii (56.863 lei pentru cumpărarea a 2.000 de puşti moderne) şi altele.
1876, august,  20: Se naşte, la Gura Sărăţii-Merei, ALEXANDRINA MIHĂIESCU (1876 -21 iunie 1899) – poetă
1876, mai, 15: Se naşte, la Finţeşti-Năeni, NICOLAE ŢIMIRAŞ - poet, prozator, publicist, traducător, istoric literar.
1876, ianuarie, 29: Se naşte, la Râmnicu Sărat, ELENA RĂDULESCU - POGONEANU - traducătoare, publicistă şi istoric literar.
1875, august, 8 (sau 10?):  Se naşte, la Chiojdu, CONSTANTIN GIURĂSCU (sau Giurăscu?) (1875-1919) - istoric, editor de texte vechi
1875: Se naşte CONSTANTIN D. CONSTANTINESCU (1875-1944) - medic, profesor universitar, doctor în medicină la Paris (1901). A publicat 15 lucrări de specialitate privind tratamentul chirurgical al peritonitei, herniei, fracturilor  etc.
1874, septembrie, 8: Se naşte, la Gherăseni, VIRGIL CIOFLEC (1874–1948) - scriitor.
1874, iunie, 27: Se naşte, la Râmnicu Sărat, VESPASIAN I. PELLA - ziarist, avocat şi om politic.
1874, aprilie, 24: Se naşte, la Valea Viei-Pătârlagele, IRINEU IOAN MIHĂLCESCU (1874-1948)- profesor şi mitropolit.
1874, ianuarie, 27: Se naşte, la Buzău, ALEXANDRU MARGHILOMAN (1874-1925) - om politic, editor şi jurnalist
1874, ianuarie, 12: Se naşte, la Zărneşti, jud. Buzău, GH. I. DUMITRAŞCU - învăţător, publicist, autor de manuale şcolare
1873, decembrie, 5: Se naşte, la Buzău, NICOLAE VASCHIDE (1873-1907) – scriitor, psiholog, filosof, savant de largă recunoaştere internaţională, logician, doctor în medicină.
1873, iunie, 29:  Se naşte, la Râmnicu Sărat, PETRE ANTONESCU (1873-1965) - arhitect, profesor universitar, academician.
1873:  Ia fiinţă prima tipografie laică, "Alexandru Georgescu", deschizând drumul publicisticii buzoiene.
1872, iulie, 20:  Se naşte, la Măcin, GH. MUNTEANU-MURGOCI (1872 – 1925) - geolog şi geograf, întemeietorul pedagogiei ştiinţifice.
1872, ianuarie, 26:  Se naşte, la Finţeşti-Năieni, ŞTEFAN POPESCU (1872 -1848) - pictor şi profesor la Belle Arte.
1872:  Se dă în exploatare calea ferată Bucureşti - Buzău - Brăila - Galaţi.
1871, martie, 21: Se naşte, la Gura Sărăţii–Merei, NICOLAE GRIGORESCU MIHĂIESCU-NIGRIM (1871-1951) - poet, prozator, dramaturg, publicist, epigramist.
1871:  Se construieşte, la Monteoru, prima fabrică de ulei mineral (extracţie de petrol) din ţară. 
1870: Se înfiinţează „Spitalul Judeţean”, care funcţionează în casele Ecaterina Vernescu–Chirculescu, apoi la „Spitalul Gârlaşi” (cu 6 paturi). În anul 1872 „Spitalul Judeţean” se mută în casele Persescu.
1870: Se naşte, la Măgura, ION N. APOSTOLESCU - director al publicaţiei „Avântul.
1870, august, 14:  Se naşte, la Pogoanele, I. A. RĂDULESCU–POGONEANU (1870–1945) – istoric, critic literar, filosof, editor.
1868, octombrie, 23: Se naşte, la Rm. Sărat, NICOLAE ŞT. MINOVICI (1868–1941) - profesor doctor, medic legist.
1868: Se efectuează recensământul evreilor. Au reieşit 174 persoane, cu meseriile: croitor, tâmplar, mămular, tinichigiu, hăinar, tutungiu, speculant, alămar, curelar, ceasornicar, giuvaergiu, birtaş, marchitan, hangiu, cafegiu, birjar, povarnagiu, măcelar, covrigar, haham, dascăl, ciurar, rachier, cârciumar, argintar şi bărbier.
1868: Apare prima Librărie la Buzău, a lui Alexandru Georgescu.
1867, februarie, 5:  La Rm. Sărat se înfiinţează o secţiune a Societăţii pentru învăţătura poporului român. Primul preşedinte este T. Bagdat.
1867, septembrie, 7: Consiliul comunal al oraşului Buzău votează înfiinţarea unui gimnaziu cu o singură clasă, întreţinută de comună, care-şi începe cursurile la 11 sept. 1867, cu 11 elevi şi 6 profesori -  primul liceu laic din Buzău, Gimnasiul „Tudor Vladimirescu” (actualul colegiu național B.P. Hasdeu).  S-a numit „Tudor Vladimirescu" până în 1890, apoi "Alexandru Hasdeu". Din 1932 -" Liceul B. P. Hasdeu". Azi Colegiul Naţional "B.P.Hasdeu'. Prin strădania directorului Basil Iorgulescu, în 1873, aici se înfiinţează una din cele mai valoroase biblioteci publice şcolare din ţară, Biblioteca Gimnaziului "Tudor Vladimirescu", iar în 1893, în noul local al gimnaziulu, se înfiinţează  Biblioteca Publică "Carol I".
1867, iulie 18:  Se naşte, la Rm. Sărat, ŞTEFAN ŞT. MINOVICI (1867-1935) – chimist.
1867, februarie, 5:  Rm. Sărat -  se înfiinţează o secţiune a Societăţii pentru învăţătura poporului român. Primul preşedinte este T. Bagdat.
1867: Dorin Ivan, în cartea ”Podul Preşedintelui” spune că adevărata Unire s-a realizat abia după construcţia podului de la Mărăcineni, din 1867.
1866, decembrie, 18: Se înfiinţează „Societatea pentru învăţătura poporului român”. Este de fapt o secţiune a Societăţii pentru învăţătura poporului român, iar primul preşedinte este episcopul Dionisie Romano. Vicepreşedinţi: C. Don şi Călăceanu Luca.
1865: Se înfiinţează primul spital permanent: „Spitalul Gârlași” (astăzi, „Spitalul de boli infecțioase”) şi „Comitetul sanitar”,  compus dintr-un medic, un vaccinator şi două moaşe.
1864, octombrie, 16:  Se înfiinţează „Camera de Comerţ” din judeţul Buzău, devenită, din mai 1866, „Camera de Comerţ şi Industrie”.
1864, octombrie, 14:  Se naşte, la Flămînzi-Botoşani, NICOLAE SEVEREANU (1864-1941) - profesor, autor de manuale şcolare, conducător de revistă.
1864: Se înfiinţează Consiliul de igienă şi salubritate publică. 
1864: Se naşte, la Giurgiu, Al. G. BASARABESCU – ziarist
1864: Oraşul este condus de un primar. Cel care a ocupat primul această funcţie a fost Nae Stănescu (1864-1874).
1862: Se naşte NICOLAE BĂRDESCU (1862-1937) - medic, doctor în medicină şi chirurgie. Fondator al Asociaţiei Medicilor din România, membru al Asociaţiei de chirurgie din Franţa şi al Societăţii de urologie din Paris.
1862: Se naşte, la Zilişteanca-Poşta Câlnău, C. IONESCU-LUNGU - pedagog, ziarist.
1861: Oraşul este iluminat cu lămpi cu gaz. Iluminatul străzilor era arendat de Primărie diverselor persoane.
1860: Casele au fost numerotate, iar străzile principale au fost pavate cu piatră de râu.
1860, ianuarie, 24: Lui Alexandru Ioan Cuza i se fac primiri entuziaste, dovada a bucuriei pentru prezenta domnitorului, cât si a încrederii si sprijinului fata de acesta
1859: Se naşte VASILE CRISTOFOREANU- ziarist, magistrat şi primar al oraşului, în perioada 1892 – 1895
1859, septembrie, 9: Se naşte, la Buzău, IOAN OTESCU (1859–1932) – folclorist, profesor de matematică, astronom.
1859, iunie, 24: Se naşte, la Băbeni–Topliceni, ION ARISTOTEL  - învăţător, publicist şi întemeietor al primei biblioteci publice săteşti din România,
.
1859, aprilie, 15: Se naşte, la Lunca Frumoasă-Pârscov, ALEXANDRU LUPU-ANTONESCU - prozator, publicist, gazetar.
1859, ianuarie, 24: Moldova şi Ţara Românească intră într-o uniune personală.
24 şi 25 ianuarie: Buzoienii au ieşit în stradă, în grădini şi pieţele publice, bucuroşi la auzul veştii alegerii lui Alexandru Ioan Cuza la domnia Ţării Româneşti, act care a generat unirea Principatelor. Cel mai reuşit banchet a fost dat în ziua de 29 ianuarie de căpitanul Nicolae Sabovici, la Cazarma Militară, unde s-a jucat „Hora Unirii”.
februarie, 06: în timp ce era pe drum, de la Iași la București, proaspăt alesul domnitor al Țării Românești și Moldovei, Alexandru Ioan Cuza este primit triumfal de locuitorii târgului Buzău, unde partida unionistă era predominantă. A fost aşteptat la Poşta Câlnău de către administratorul judeţului Buzău, însoţit de 200 de călăreţi şi un grup masiv de săteni şi sătence. În apropierea oraşului, potrivit ziarului ”Steaua Dunării” din 17 februarie 1859, ”i s-a prezentat comanda dorobanţilor, cu cocardul tricolor, ce a făcut mare impresie Măriei Sale, Prinţul”. Cuza a ajuns apoi la Catedrala Episcopală, unde Măria Sa fu întâmpinat de episcopul Filotei şi de orăşeni în mare număr şi de toată treapta”. Trecerea pe străzi a primului domnitor alRomâniei a fost însoţită de strigăte:“Să trăieşti Măria Ta!”„Să trăiască Unirea Ţărilor Române!”„Să trăiască înfăptuirea României noi”. D. Racoviţă, directorul seminarului, a ţinut o înflăcărată cuvântare, i s-au prezentat pâinea şi sarea, „simboale ale îndestulării”. Manifestaţia impozantă a buzoienilor a culminat cu reţinerea peste noapte a domnitorului. O delegaţie compusă din 12 doamne ale oraşului, în numele cărora a vorbit Irina Marghiloman, a fost primită de domnitor. Seara, locuitorii oraşului au organizat o manifestare feerică. Corespondentul ziarului ”Românul” înfăţişa, în numărul din 17 februarie 1859, această stare de spirit extraordinară: ”torţe aprinse, globuri luminoase, feluri de transparenţe artificiale şi osebite tablouri reprezentând Unirea Principatelor Unite, a armelor lor, a iniţialelor M.S. prinţul, diferite alte embleme şi inscripţii”.
7 februarie: Prinţul Unirii a plecat a doua zi din oraș, pe Strada Mare, stradă denumită astăzi, în amintirea evenimentului, Bulevardul „Unirii”. Momentul Unirii din 1859 este reprezentat şi de o serie de documente şi câteva obiecte cu valoare memorială care au aparţinut domnitorului Al. Ioan Cuza – un potir din cristal, un platou din faianţă şi o lupă, cât şi o casetă cu intarsii de fildeş, care a fost folosită de Mihail Kogălniceanu.
1858: Ia fiinţă prima farmacie - „La Sfânta Cruce”. Proprietar: Ioseph Thois.
1858: Se naşte VASILE BIANU (1858- 1927) -  medic primar, renumit chirurg la Spitalul „I.C. Brătianu”, autorul lucrării „Dicţionarul sănătăţii” (1910), recompensată cu premiul „Năsturel), al Academiei Române (1911).
1857, ianuarie, 26:  Se naşte, la Rm. Sărat, C. C. DATCULESCU (1857-1940) - editor, publicist, om de ştiinţă, mare proprietar.
1856, ianuarie, 3:  Se naşte, la Rm. Sărat, TOMA DICESCU (1856 -1940) - dramaturg, folclorist, publicist.
1856: Se naşte, la Pogoanele, NICOLAE COSĂCESCU - profesor, inginer, publicist şi ziarist, licenţiat în matematici şi în ştiinţele fizicii.
1856: Oraşul avea 8 şcoli
1856: În divanele ad-hoc organizate după Congresul de la Paris din 1856, reprezentanţii buzoieni, fiind unionisti, voteză pentru unirea Țării Românești cu Moldova.
1855: Se naşte, la Botoşani, ALEXANDRU ŢINTĂ  (Murfatlar) - profesor, apoi ceferist, gazetar,
1855: Se naşte, la Râmnicu Sărat, IOAN N. POLYCRHONIADE - poet şi gazetar.
1854: Episcopia a importat o tiparniță de la Viena, tiparniță folosită pentru a tipări „Biblia”, a patra în limba română (editor: episcop Filotei). Primele trei fiind: Biblia de la București (1688), Biblia tipărită la Blaj (1792), Biblia tipărită la Sankt Petersburg (1819).
1854, ianuarie, 27: Se naşte, în Buzău, omul politic ALEXANDRU MARGHILOMAN (1854-1925),
1854, august, 21: Se naşte, la Râmnicu-Sărat, NICOLAE GABRIELESCU - arhitect.
1854: Se naşte, la Buzău, NICOLAE IOANID - gazetar, Proprietar al publicaţiei „Gazeta Buzăului” (1884-1893).
1853: Sunt consemnaţi bărbierii autorizaţi care execută operaţii de mică chirurgie.
1853: Se înfiinţează Cimitirul Israelit, la marginea de vest a cartierului Poştă (pe atunci raza oraşului nu se întindea şi peste linia ferată.)
1853: Armata rusă ocupă din nou Buzăul, în timpul Războiului Crimeei. Dezvoltarea orașului continuă după încheierea acestei ocupații militare.
1852: La Buzău se ţine primul spectacol de teatru, prezentat de o trupă din Brăila
1852: Neagu Benescu („Protopopa de Buzău”) - militant pentru emanciparea clăcaşilor Râmnicului Sărat - a devenit protopop de Cislău. Un portret în cărbune al dârzului paşoptist îl creionează pictorul Nicolae Grigorescu ( în 1866, când vizitează Episcopia Buzăului, ori ceva mai devreme, când a trecut pe Valea Buzăului. Acesta se află în Galeria Naţională, nesemnat, dar cu însemnarea olografă a pictorului: „Părintele pro(to) P(op) Neagu Benescu. Deputat la 1848”.
1850: Comunitatea evreilor a solicitat un teren pentru construirea unei sinagogi. În 1855 s-a achiziţionat un teren în strada Dobrogei nr. 27 (actualul bulevard Alexandru Marghiloman), de către Bercu Haim (tinichigiul) şi Iancu Bercovici, de la Nicolae Simion Mocanu, pe care s-a construit Sinagoga. Nefiind încăpătoare, a fost demolată şi reconstruită ca Templu, şcoală primară şi baie cu aburi.
1850-1880: Au fost construite, pe Strada Târgului (azi Cuza Vodă), clădiri cu parter și etaj, cu prăvălii la parter, și locuințe la etaj - într-un stil specific caselor negustorești din secolul al XIX-lea din sud-estul Europei. acestea au înlocuit construcţiile mai vechi, de la care au fost folosite fundaţiile şi pivniţele.
1850–1860: Perioadă de referinţă în istoria oraşului Buzău. Primul plan al localităţii a fost întocmit de profesorul Pavlide. A avut loc primul spectacol de teatru (prezentat de o trupă din Brăila, 1852), a fost construită (de Paul Tinichigiul), pe Fundătura Deltei,  prima baie cu duş şi abur, a fost introdusă prima căruţă cu boi pentru transportul gunoiului etc.
1850: Se naşte NICOLAE  I. MANOLESCU (1850-1910) - medic oftalmolog,
1850: Domnitorul Barbu Ştirbei atribuie oraşului Buzău „Pădurea Crîngul”, spre a-i servi drept grădină publică. În 1876 a fost stabilit definitiv ca pădurea să servească în exclusivitate ca loc de agrement, iar din anul 1887 au fost executate lucrări de amenajare, executate de inginerul Emil Boianovici.
1848, iunie,18: Buzăul este un puternic centru revoluţionar cu idei progresiste, este cel dintâi oraş deprovincie în care se înființează un detaşament al Gărzii Naţionale. Fratele lui Nicolae Balcescu, Barbu, arăta: “Buzăul s-ar face în stare a da un exemplu la celelalte 16judeţe”. Imediat după organizarea guvernului revoluționar de la București, Nicolae Bălcescu, în drumul său spre Moldova (pentru a pregăti revoluţia), nu poate trece râul, mai multe zile la rând, din cauza apelor învolburate. Stă cinci zile la Palatul Episcopal din Buzău, ocazie cu care studiază arhivele şi enunţă celebrele teze ale Revoluţiei Paşoptiste. Dar Revoluția este, însă, înăbușită de armatele otomane și rusești și Buzăul ocupat de armata rusă timp de trei ani.
1847: Se naşte eroul-monah IORGU COZMA. A ocupat rând pe rând funcţiile: începând cu picher, pădurar, brigadier silvic. În armată a ajuns până la sergent (sergenţii din vremea 1870-1872 şi după, erau folosiţi şi-n civilie, ex. sergenţii cu ordinea pe stradă). După armată, a fost brigadier-silvic, subcomisar în Buzău, apoi chirurg-felcer. Anii 1877 au fost anii  plecării la Războiul pentru Independenţă.
1847: Se naşte, la Câmpulung-Muscel, BASIL (BAZIL) IORGULESCU (1847-1904) - geograf, literat istoric, sociolog, personalitate de seamă în istoria învăţământului şi culturii locale.
1846: Se naşte, la Ploieşti, CONSTANTIN D. DANESCU, ziarist şi om politic.
1845-1948: Mizilul aparţine judeţului Buzău.
1844: Oraşul avea 4 şcoli, 2 de limbă română, una de limbă franceză şi una de limbă greacă.
1842: Îşi începe activitatea prima moaşă comunală autorizată.
1841, ianuarie, 27: Se naşte, în Lipia-Merei, ALEXANDRU CANDIANO-POPESCU (1841-1901) - poet, memorialist, general, aghiotant regal, avocat, ziarist
1841: Străzile orașului, până atunci dezordonate și întortocheate, sunt realiniate după reguli urbane. Oraşul are un doctor și o echipă de pompieri.
1840: Se naşte la Craiova, avocatul NICU CONSTANTINESCU (1840–1905) - cel care devine buzoian prin adopţie şi va fi considerat de istorici drept ctitorul Buzăului modern.
1840: Dionisie Romano înfiinţează (la Şcoala Naţională) prima Bibliotecă şcolară românească pentru învăţători, având funcţie şi de bibliotecă publică.
1839, ianuarie, 7:  Apare "Vestitorul Bisericesc" - prima revistă bisericească românească  (gazetă religioasă şi morală) fiind şi primul periodic apărut la Buzău. Revista (săptămânală la început, apoi lunară) e redactată de ierodiaconul Dionisie Romano (iniţiatorul,  considerat ctitor al presei buzoiene) şi Gavriil Munteanu. Au apărut 102 numere, după care şi-a încetat apariţia (decembrie 1940). Printre colaboratori: Eufrosin Poteca, serdarul Grigore Negrea (medicul oraşului), Antonie Paleolog, Grigore Mihăescu (profesor la Şcoala naţională din Craiova), M.G. Ioanid (profesor la Colegiul Sf. Sava), precum şi elevul seminarist Nicu Deşliu. Revista a fost scoasă pe baza abonamentelor, prenumeraţie, ce se făceau la începutul fiecărui an, costul unui abonament fiind de un galben. Abonaţii erau persoane din judeţele Buzău, Rm. Sărat, Brăila, Saac, Ialomiţa, Muscel, Vlaşca, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Dolj, dar şi instituţii: Biblioteca Colegiului Sf. Sava, Seminarul din Buzău, Biblioteca din Craiova, Cancelaria Episcopiei Râmnicului, Casa Poştelor, Expediţia Statului.
1838 (sau 1868?): Episcopul Dionisie Romano a deschis Școala Normală a judeţului, (școală de învățători), școală ce pregătea învățători pentru școlile generale din oraș și pentru cele din 115 sate buzoiene.
1837, martie, 25 (zi de Bunăvesire): Ţăranul Stan Avram şi ginerele lui, Ion Lemnaru, în timp ce extrăgeau piatră pentru construcţia Seminarului Teologic din Buzău, au descoperit, la 1 km nord-vest de castrul roman aflat chiar în vatra satului Pietroasa, în punctul Gradina Crudului, faimosul tezaur, "Cloşca cu puii de aur", ce datează din sec IV şi a devenit cunoscut ca „Tezaurul de la Pietroasa”. După lungi peripeţii, soldate cu moartea celor doi descoperitori şi dispariţia unui număr greu de precizat de piese, tezaurul a intrat în posesia statului român. El se află la Muzeul Naţional de Istorie a României, în Sala Tezaurelor. Iniţial, tezaurul se compunea din 22 de piese (27 kg. aur, sau chiar 40! după cum susţin alte păreri). Se mai păstrează 12 piese în greutate totală de 18,795 kg sau 19,820 kg. de aur. În anul 1838 Petrache Poenaru a fost trimis de către Mihalache Ghica, fratele domnitorului şi Departamentului din Lăuntru (internelor), să cerceteze şi recupereze tezaurul de la Pietroasele, „Cloşca cu puii de aur”, şi să facă investigaţii la locul descoperirii, spre a se vedea dacă nu apar noi piese. În anul 1867 a fost expus la Expoziţia Universală de la Paris, în 1868 la Londra şi în 1872 la Expoziţia Universală din Viena. În anul 1875 a fost furat din sala de expoziţie, amenajată în localul Academiei, cu care prilej este tăiat în patru colanul cu inscripţie şi două bucăţi din el au dispărut. În perioada 1867-1882 Tezaurul a fost restaurat de mai multe ori la Berlin, forma actuală fiindu-i dată de Paul Telge, bijutierul familiei de Habsburg, care a executat (după schiţele întocmite de Petrache Poenaru) şi patru copii, dintre care una singură a rămas în ţară. Paul Telge a declarat: „Astfel restaurată, ar deveni ceea ce trebuie să fie, adică monumentul cel mai strălucit şi frumos al artei antice”. „Cloşca” se află în colecţia Muzeului Judeţean Buzău. Până la descoperirea mormântului faraonului lui Tutankamon, în 1922, a fost principalul tezaur din aur al lumii. Dintre piese se remarcă patera (un bol auriu).
1837: Se introduce iluminatul public. Felinarele de pe străzi funcționau, la început cu lumânări de seu, apoi s-au introdus lămpile cu petrol şi gaz. Acestea se aprindeau "la un ceas de la apunerea soarelui”. La început au fost 38,  în 1856 erau 50, iar până în 1861 numărul acestora a crescut la 90.
1836, august, 15:  În prezenţa lui Eufrosin Poteca, unul din marii cărturari ai vremii, se inaugurează clădirea din piatră (extrasă din zona Pietroasele) "Chesarie Episcopul",  în care ia fiinţă Seminarul teologic ortodox din Buzău - prima şcoală secundară din Buzău (după seminarul din București). Seminarul este desfiinţat în anul 1893 şi reînfiinţat în anul 1914. Din luna noiembrie, anul 1926, se numeşte „Seminarul teologic Chesarie Episcopul”. În anul 1948 este iarăşi desfiinţat şi reînfiinţat în 1954. În 1936 a fost construit şi cel de-al doilea seminar, unde, astăzi, se ţin cursurile pentru elevii ce studiază teologia. În această clădire se găseşte şi actualul „Muzeu Episcopal”.
1833, mai, 5: Se naşte, la Mânzăleşti, DUMITRU ŞERBESCU-LOPĂTARI (1833-1954.) prozator, ziarist publicist, autor de cărţi pentru copii, animator cultural.
1832: Are loc cea dintâi numărătoare oficială (recensământul  populaţiei). Tabela statistică arată că oraşul avea un număr de 2.567 suflete (99% români, 18 evrei, 1 englez, 1 austriac).
1832, aprilie, 18: Urmare a Regulamentelor Organice, se deschide şi la Buzău o şcoală care va fi condusă de ierodiaconul Dionisie Romano, pe locul actualei şcoli nr. 5, care îi poartă numele.
1832, aprilie, 18:  Se deschide prima şcoală în limba română, Şcoala Naţională (Preparandie), avându-l ca director pe întâiul profesor, chemat la Buzău de către episcopul Chesarie şi desemnat de Eforia Şcoalelor, ierodiaconul Dionisie Romano. Şcolile naţionale au început să se înfiinţeze în reşedinţele de judeţ ca urmare a unui articol din Regulamentul organic, dezvoltat în regulamentele şcolare adoptate în 1833 în Ţara Românească şi 1835 în Moldova. O şcoală "naţională" era o şcoală organizată de stat în care urma să se predea doar în limba română.  Şcoala naţională era concepută ca o şcoală elementară cu trei clase. Programa cuprindea: cititul şi scrisul, scrierea dictando, cititul "slobod" pe cărţi, cele patru operaţii aritmetice, catehismul, gramatica, elemente de geografie, aritmetică practică. Lecţiile se ţineau dimineaţa şi după-amiaza, cinci zile pe săptămână, joia fiind zi liberă. Elevii proveneau din toate stările sociale, iar examenele se ţineau cu public. Elevii premianţi erau răsplătiţi cu cărţi şi bricege. În anul 1836 este numit profesor şi un fost elev al şcolii, Ion Costinescu.
1832: Se naşte, în Călăraşi-Ialomiţa, NAE STĂNESCU (1832-1907) unionist, gazetar, membru al Partidei Naţionale Şi deputat în Divanul ad-hoc, ca reprezentant al buzoienilor (Primar al oraşului Buzău (1864–1874 şi 1876-1877), membru În Consiliul comunal şi judeţean şi al Camerei de Comerţ, a fost directorul şi proprietarul publicaţiei „Unirea”
1831: Primul sigiliu cunoscut al Buzăului. El are drept semn heraldic pasărea Phoenix, simbol ce aminteşte că, după fiecare distrugere, oraşul a renăscut din propria-i cenuşă.
1831, august, 15: Se înfiinţează „Judecătoria judeţului Buzău”, cu atribuţii de cercetare de primă instanţă. În 1853 devine „Tribunalul judeţului Buzău” funcţionând cu o singură secţie. În 1865, pe lângă Tribunal, a fost înfiinţat „Cabinetul I de Instrucţie”, iar în 1867 „Cabinetul II de Instrucţie” Tot în 1865 s-au înfiinţat „Judecătoriile de pace”, la nivelul plaiurilor şi plăşilor.
1831: Ia fiinţă cunoscuta şcoală de "zugravi de subţire", condusă de pictorul Nicolae Teodorescu, la care, pe lângă alţi învăţăcei, şi-a început cariera artistică şi nepotul acestuia, Gheorghe Tăttărescu.
1831, martie, 15: S-a născut PANTAZI GHICA (1831-1882) - scriitor, politician, prefect de Buzău în perioada 28 iulie 1866–1 iulie 1867.
1831:  Oraşul este condus de prezidentul magistratului şi madulari (sfatul orăşenesc).
1831, august 15: Se înfiinţează Judecătoria Buzău, cu atribuţii de cercetare de primă instanţă. În 1853 devine Tribunalul judeţului Buzău funcţionând cu o singură secţie. În 1865, pe lângă Tribunal, a fost înfiinţat Cabinetul I de Instrucţie, iar în 1867 Cabinetul II de Instrucţie. Tot în 1865 s-au înfiinţat Judecătoriile de pace la nivelul plaiurilor şi plăşilor.
1830: Se constituie comunitatea evreilor, reorganizată în 1855, în scopul de a promova interesele comune de cult şi cultură.
1829, iulie, 1: Se naşte, la Bucureşti, GEORGE D. VERNESCU (1829-1900) - om politic şi ziarist, descendent al boierilor Verneşti, din jud. Buzău.
1829: Pădurea Crâng devine loc de petreceri pentru localnici.
1825: Khesarie consideră că anul revoluţiei (1821) este o piatră de hotar, ce poate arăta românilor „ce aţi fost până acum şi cum trebuie să fiţi de acum înainte” iar pe comandantul pandurilor îl numeşte „omul bunătăţii Domnului” şi propune să i se ridice un monument în capitala ţării.
1824: Se naşte TOMA ALEXANDRU BAGDAT (1824-1887) -  traducător slobod din Shakespeare, fost primar al oraşului
1822: Episcopul Khesarie, la instalarea lui în scaunul Episcopiei Buzăului, opinează, în discursul pe care-l ţine obştii, despre influenţa grecească în viaţa bisericească şi cea laică. Face un elogiu al patriei aducând laudă unirii şi vestejind dezbinarea (“Agenţii zavistiei au fost fanarioţii, care au folosit făţarnice mijloace şi o arhitectură a relelor lor cugetări”).
1822: Pentru că a susţinut proclamaţia lui Tudor Vladimirescu, Buzăul suportă represiunile armatei turceşti.
1821: Se adoptă  Regulamentul Organic şi începe o perioadă de reconstrucție și modernizare a ţării.
1821: TUDOR VLADIMIRESCU („om de talie mijocie, în etate ca de 40 de ani, smead la chip (cu un semn pe obraz în jos sub ochiul stâng, ca cum i-ar fi picat o lacrimă) al cărui aer dovedea un caracter ferm şi mare capacitate militară; portul său: o dulamă, pantaloni leşeşti ce era la modă p-atunci, încins cu un brâu peste mijloc, cu o bundă mare îmblănită; cu o căciulă înaltă gelepească de hârşie şi înarmat de o spadă ce o purta atârnată de nişte găitane pe după gât, cu pistoale la cingătoare etc. Vocea sa era tunătoare”) după ce  a participat la războiul ruso-turc din 1806–1812 intrând în rândurile pandurilor şi aflând de hotărârea Eteriei de a porni mișcarea de eliberare a Greciei, a considerat momentul prielnic pentru a ridica norodul la arme, să înlăturare regimul fanariot. Are unele discuții cu Iordache Olimpiotul şi alti reprezentanți ai Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre.”
     - 18-19 ianuarie: Tudor Vladimirescu părăseşte Bucureştiul în fruntea unei cete de arnăuţi şi se îndreaptă spre Târgu Jiu.
     - 22-23 ianuarie: Tudor Vladimirescu întăreşte mânăstirea Tismana pentru a dispune de o bază de rezistenţă şi se instalează apoi la Padeş.
     - 23 ianuarie: Tudor Vladimirescu s-a adresat de la Padeş, printr-o proclamație, locuitorilor Țării Românești chemându-i la luptă împotriva orânduirii. Acesta a fost momentul declanșării revoluției de la 1821. Iata Proclamaţia: „Fraților locuitori ai Țării Românești, veri de ce neam veți fi!  Nici o pravilă nu oprește pe om a întâmpina răul cu rău! Șarpele cand îți iasă înainte, dai cu ciomagul să-l lovești, ca să-ți aperi viața, care mai de multe ori ni se primejduiește din mușcarea lui. Dar pe balaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisericești, cât și cele politicești, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până cand să le fim robi? Veniti dar, fraților, cu toții, cu rău să pierdem pe cei răi, ca sa ne fie nouă bine! Veichiul lui Dumnezău, prea puternicul nostru împărat, voește ca noi, ca niște credincioși ai lui, să trăim bine. Dar nu ne lasă răul ce ni-l pun peste cap căpeteniile noastre! [...] Să să aleagă căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noștri și cu noi dinpreună vor lucra binele, precum ne sunt făgăduiți. Nu vă leneviți, ci siliți dă veniți în grabă cu toții; care veți avea arme, cu arme, iar care nu veți avea arme, cu furci de fier și lănci; să vă faceți de grabă și să veniți unde veți auzi că se află adunarea cea orânduită pentru binele și folosul a toată țara. Și ce vă vor povățui mai marii Adunării aceia să urmați și unde vă vor chema ei acolo să mergeți. Că ne ajunge, fraților, atâta vreme de când lacrămile de pe obrazele noastre nu s-au uscat. Și iar să știți că nimenea dintre noi nu este slobod [...], ca să să atingă macar de un graunți, de binele sau de casa vreunui neguțător, oroșan sau țăran sau de al vreunui lăcuitor, decât numai binele și averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri să să jertfească: însă al cărora nu vor urma nouă - precum sunt făgăduiți - numai al acelora să să ia pentru folosul de obște!”
     - Buzoienii răspund afirmativ proclamaţiei lui Tudor Vladimirescu de a se uni pentru dreptate, dar, pentru a se apăra, populaţia târgului Buzău şi locuitorii de sub deal se refugiază în munţi. Încercările celor doi ispravnici de Buzău (Nicolae Greceanu şi Grigore Tăutu) de a strânge satele risipite nu dau rezultate, după cum eşuează şi tentativa de a aduna provizii pentru oastea eteristă, aşa cum fuseseră îndemnaţi de vistiernicul Alexandru Filipescu. Cu toate acestea, se strâng pentru nevoile acestei armii în tranzit aproximativ 1100 de taleri, 23 de vaci şi 75 de oi.
     - 18 februarie: Consulatul rus dezavuează mişcarea lui Tudor.
     - 22 februarie: Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, a trecut Prutul, intrând în Moldova, unde a încearcat să–și găsească noi adepți pentru mișcarea sa. La Iaşi, îl asigură pe domnitorul Mihai Şuţu de sprijinul pe care mişcarea sa îl are de la ţar. Minunea ţine o zi. Contele Capodistria, prim-ministru al Rusiei, condamnă în numele ţarului mişcarea lui Tudor Vladimirescu şi se declară de acord cu  intrarea trupelor otomane la nord de Dunăre.
     - 3 februarie: Alexandru Ipsilanti adresează o proclamaţie locuitorilor Moldovei prin care le garantează persoana şi averea şi-i asigură că în cazul intrării turcilor în ţară vor avea de înfruntat o „straşnică putere”. Turcii din Iaşi şi Galaţi sunt masacraţi.
     - 24 februarie: Mihail Șuțu, domnul Moldovei, solicită țarului Alexandru I trimiterea unui corp de oaste pentru a face față eteriștilor.
      - 28 februarie: Informaţi de dezavuarea ţarului de la Congresul Sfintei Alianţe de la Laibach membri comitetului de oblăduire  (Grigore Ghica, Grigore Brâncoveanu, Barbu Văcărescu şi alţi mari boieri) se refugiază la Braşov.
     - 3 martie: Silit de împrejurări (boierii potrivnici şi dezavuarea mişcării sale de către Rusia şi Austria), Tudor Vladimirescu dă o proclamaţie către ţară, în care cerea populaţiei achitarea rămăşiţelor de dăjdii şi supunere faţă de stăpânire.
     -  3 martie: Proclamaţia lui Ipsilanti către locuitorii Ţării Româneşti.
     - 4 martie:  Oastea lui Tudor Vladimirescu, supranumită Adunarea norodului, ocupă Slatina.
     - 16 martie: Alexandru Ipsilante a fost speriat de o neaşteptată întâmplare ce a avut loc lângă Buzău. Soldaţii (greci) văzând de departe o cireadă de boi, au crezut că este duşmanul şi, dorind să ia poziţie de luptă, cer muniţii. Intrucât Ioan Kolocotronis, care însoţea transportul prafului de puşcă, era fugit în munţi, Alexandru Ipsilanti a fost silit să urmeze drumul prin munţi, spre Ploieşti, iar vitejii săi soldaţi s-au împrăştiat.
     - 16 martie: Tudor Vladimirescu, ajuns la Bolintin, a lansat „Proclamația către Bucureșteni", prin care chema pe aceștia la luptă anti-otomană.
     - 21 martie: Tudor ocupă Bucureştiul.
     - 23 martie: Se ajunge la un acord cu boierii rămași în București (jurămîntul reciproc de credință). În virtutea acestuia, Tudor Vladimirescu recunoaște vremelnica stăpânire a țării, alcatuită din boierii patrioți acceptând să conducă țara împreună cu ei. Boierii declară că pornirea slugerului Tudor nu este rea. Are loc legitimarea acțiunilor lui Tudor de către clasa politică.
     - 24 martie, Patriarhul Grigore al Ţarigradului, filoeterist, îl „anatemizează” pe Ipsilanti.
     - 27 martie: Noua proclamaţie, ajunsă la Buzău, nu reuşeşte să pacifice ţărănimea, aceasta răspunzând cu „zurbalîcuri” asupra zapciilor şi slujbaşilor orânduiţi cu strângerea dajdiilor. Cei din Maxenu taie o bună parte din pădurea apropiată, ce aparţinea Episcopiei Buzăului. Satele Moşeşti şi Găvăneşti refuză să mai dea „conac” (încartiruire și proviant) invocând moartea domnitorului Şuţu şi cereau “să dea boierii conac, iar nu  ţara”. Tot în judeţul Buzău, alţi săteni refuză să lucreze via lui Iordache Filipescu, zicând că li s-a poruncit să caute de conace şi alte treburi ostăşeşti, iar viile boiereşti, de să vor găsi lucrând, li să taie mâinile.
     - 29 martie: În momentul începerii mișcării Eteriei, domnul Moldovei, Mihai Suțu, a anunțat hotărîrea sa de a se retrage temporar din Moldova, lăsînd o căimăcămie care să se ocupe de treburile curente și mai ales să asigure Poarta Otomană de supunerea Moldovei.
     - 30 martie: Întâlnirea dintre Tudor Vladimirescu, conducător al revoluției din Țara Românească, și Alexandru Ipsilanti, liderul Eteriei. În ciuda unor grave divergențe, cei doi ajung la un acord, în urma căruia județele dinspre munte trec sub autoritatea lui Ipsilanti, iar Oltenia și județele de câmpie sub cea a lui Tudor. Eteriştii vor ocupa militar judeţele respective, postând în fiecare câte o companie şi rânduind slujbaşi pentru strângerea de dări şi rechiziţii. Lipsiţi de hrană, atelaje şi vite, şi chiar arme, aceştia vor încerca să-şi completeze lipsurile prin rechiziţii forţate, incursiuni organizate, cum a fost aceea a căpitanului Athanasie, cărora li se adaugă jafurile comise de arnăuţi şi volintiri. Eteriştii vor pradă catedrala Episcopiei de toate bunurile sale cele mişcătoare, aşa cum se consemnează în pisania aşezată în 1834. Naum Râmniceanu descrie: “Vivliothecile mânăstirilor şi ale boierilor şi cărţile le rumpea şi le risipiia, ca lucruri netrebnice, şi multe alte răotăţi nepomenite făcea, care, de s-ar scrie toate, ar trebui fieşcare lăcuitor dintr-aceste două ţări, scriind în parte ale lui pătimiri, să unmple testele de hârtie, şi aşa s-ar putea face o vivliothecă întreagă.” Totuşi, Vladimirescu pare să-şi fi păstrat autoritatea asupra mai multor plaiuri din zona atribuită eteriştilor, între care Câmpina, plaiul despre Buzău.
     - 1 aprilie: Mitropolitul Veniamin publică blestemul Patriarhului împotriva Eteriei. Acesta ar fi avut motivaţie să creadă mai mult celor care au suportat vitregiile, dacă avem în vedere că un înaintaş al său, Costandie, fusese episcop de Buzău şi, din aceeaşi familie cu origine bizantină, se trăgea şi un Paharnic Răducan Filitti, care primi (în 1811) de la Caragea sălaşe de ţigani „pentru pricopseală la treburi delicate”.
     - 3 aprilie: Revolta ţăranilor era de nezăgăzuit, astfel că ispravnicii din judeţul Buzău informau visteria că „s-au răzvrătit tot judeţul, nu se pot odihni să se-ntoarcă la satele lor, nici să se apuce de hrană pământului, dar pă noi ne-a lăsat singuri toţi orăşenii. Încât un suflet în oraş n-a mai rămas, rămânând numai noi amândoi ispravnicii”
     - 5 aprilie:  într-o adresă către mitropolit şi vistiernic, Tudor pledează pentru a se concentra „toţi polcovnicii şi căpitanii cu toţi oamenii lor într-armaţi bine şi cu merinde pentru 20 de zile, ca să putem cu dânşii întâmpina trebuinţele, atât cele politiceşti, cât şi cele ostăşeşti”. La sporirea efectivelor pandurimii urmau să-şi aducă aportul şi plăieşii din Câmpina, Buzău, Cloşcani, Vâlcan şi Novaci, cei înrolaţi în oastea revoluţionară fiind îndrumaţi spre capitală.
     - 1 mai: Turcii pătrund în Moldova (pe la Brăila) și în Țara Românească (pe la Giurgiu, Călărași, Calafat și Bechet), pentru a înăbuși revoluția condusă de Tudor Vladimirescu. Oştile din raiaua Brăilei trimise spre Buzău şi Focşani au dat naştere unor episoade tragice. La vestea sosirii otomanilor, nu numai satele s-au spart, ci însuşi oraşul Buzău, a cărui populaţie fuge la munte. Ruşeţu, Cilibia, Tăbărăşti sunt etape parcurse rapid de turci înspre urmărirea şi distrugerea „apostaţilor”. Panica boierilor creşte, astfel că vor fugi la mânăstiri, schituri sau moşii din apropierea graniţei cu Transilvania, mulţi îndreptându-se, pe valea Buzăului, spre Braşov. La schitul Găvanu, unde vreo şapte boieri, în frunte cu paharnicul Constantin Hrisoscoleu, se refugiaseră căutând adăpost, are loc o scenă sângeroasă: un mic detaşament otoman de represiune, urcă dinspre Râmnicu Sărat, pe la Jitia, mânăstirea Poiana Mărului şi Bisoca, interceptează şi ucid câţiva boieri şi negustori, egumenul şi doi robi ţigani, pradă obiectele preţioase (pe care le-au vândut, apoi, pe drumuri) sparg icoanele, sfâşie foile cărţilor sfinte  şi vechile documente şi incendiază schitul.
     - 19 mai: Acord între Tudor Vladimirescu şi Iordache Olimpiotul. Cei doi se angajează să se sprijine reciproc în cazul unui atac otoman.
     - 21 mai: Profitând de un complot al căpitanilor nemulţumiţi, Iordache Olimpiotul îl ridică pe Tudor din tabăra de la Golești, în ciuda acordului, şi îl predă lui Alexandru Ipsilanti.
     - 28 mai: După un simulacru de proces, la Târgovişte, Tudor este asasinat de către eteristul Vasile Caravia, în urma ordinului dat de Ipsilanti. Trupul lui Tudor Vladimirescu a fost aruncat în Dîmboviţa. Poetul buzoian  Adi Sfinteş întreabă, revoltat, poporul român: Ce i-aţi făcut lui domnul  Tudor? (“nu meritaţi acest bărbat/ v-a scos din crâncena robie / din ocnă şi fum de ardei / că-n ţara voastră eraţi slugi /plângeaţi dincolo de uluci  (...) Cu flintele sclipind în lună / s-a ridicat în crunta noapte / împins de patima străbună / pentru-o o fărâmă de dreptate. / Boierii se înfricoşară / de-atâta sete de-adevăr / fugiră disperaţi din ţară / căci Tudor nu era de-al lor  (...) În ziua programată pentru crimă /l-au ridicat de la Goleşti / şi nu mai sunteţi demni de stimă, / bărbaţi ai Ţării Româneşti! / că i-aţi lăsat pe greci să-l ducă/ la moarte luându-l dintre voi/ (...) L-aţi părăsit ca nişte laşi /când l-a lovit în plin necazul / popor de curve şi borfaşi / aşa-ţi făcut şi cu Viteazul!(...) cum aţi făcut de l-aţi trădat ? / Vi s-a părut că-n pragul sorţii / îi stă mai bine în haina morţii,  / Sau voi, pătrunşi de spaima hâdă, / aveţi doar suflete de slugă?” )
     - 7 iunie: Turci zdrobesc la Drăgăşani „batalionul sacru” format din tineri greci. Constantin Ipsilanti fuge în Transilvania.
Un haiduc de obârşie buzoiană, Gheorghelaş din Cislău, proiecteză în legendă un erou care s-a impus în tradiţia orală a locului prin actele sale de vitejie şi dreptate. A intrat în baladă (cu peste 30 de variante),  fiindcă a luptat alături de panduri împotriva arnăuţilor domneşti la Pătârlage, la Nişcov (mânăstirea Bradu), la Monastirea Cârnului. Mai multe potere au fost trimise în urma lui Gheorghelaş, din multe capcane a scăpat, dar l-a vândut un cumătru al său, Ştefan din Cătina, mai mare peste o ceată de arnăuţi. Acesta l-a împuşcat cu un glonte făcut dintr-un inel, pe care însuşi haiducul i-l dăruise. Capul lui Gheorghelaş a fost trimis la Bucureşti, unde a stat pe Pod câteva zile, în văzul trecătorilor, iar trupul i-a fost îngropat la Chihălui, lângă o potecă ce urcă spre piscul Penteleului.
Între cei care au luat parte la răzmeriţa Vladimirescului, se afla şi un anume Stan Olaru, de prin părţile Ploieştiului, fost pandur ce, în 1822, devenea dascăl (învăţător) la nou înfiinţata şcoală din Glodeanu Siliştea.
1820: Se naşte, la Buzău, COSTACHE CANELLA CIOROGÂRLEANU (1820-1886) - absolvent al cursurilor “Şcolii Naţionale” din Buzău (1833-1837), casier general al judeţului Buzău, profesor şi director al “Şcolii Naţionale”. A întemeiat publicaţia “Independenţa română” (1870-1886) - „foaie politica, literară şi comercială” fiind considerat primul jurnalist laic buzoian.
1813, martie, 25: Se naşte, în Buzău, CEZAR BOLLIAC (1813-1881) – autor de versuri satirice la adresa stăpânirii, combatant pentru eliberarea ţiganilor robi şi desfiinţarea pedepsei capitale, editor de ziar („Espatriatul”), colecţionar de monede si medalii, director general al Arhivelor statului, caracterizat de Eminescu în „Epigonii” ca fiind – poetul, care „cânta iobagul şi-a lui lanţuri de aramă”, Hasdeu l-a numit „Ercule al prozei române”, iar Macedonski „marele nostru poet şi prozator”.
.
1812, februarie: Se naşte, în comuna Vingrad, din comitatul Albei Inferioare, azi în jud. Sibiu, GAVRIIL MUNTEANU - profesor şi director al Seminarului Teologic Buzău, publicist, autor de manuale şcolare, traducător.
1809, februarie, 4: Se naşte, Nişcov – Verneşti, VASILE CÂRLOVA - poet şi ofiţer român.
1807: „Încercând (Constantin Ipsilanti) de frica turcilor, să treacă în Rusia, un detaşament turc din raiana Brăilei nu izbuteşte să-l prindă la Buzău, dar pradă oraşul, ucide 230 locuitori, pustieşte două sate din apropiere (Săgeata şi Gălbinaşi) retrăgându-se încărcat de prăzi. În oraşul incendiat, în afară de biserici şi casele de zid, totul rămăsese vraişte.”
1806-1812: Lungul șir de războaie devastatoare continuă. Localnicii au fugit în Valea Nișcovului, orașul rămânând practic abandonat până la reîntoarcerea lor în 1812, după terminarea războiului.
1806, iulie, 29: Se naşte, la Săliştea Sibiului, DIONISIE ROMANO (1806-1873) - cărturar, episcop, înfocat revoluţionar paşoptist, unionist
1802: Un nou cutremur puternic a dărâmat toate bisericile din oraș. Epidemiile de holeră și de ciumă bubonică de la începutul secolului al XIX-lea au decimat și ele populația orașului (vezi Ciuma lui Caragea).
1800: Buzăul este condus de 1 judeţ şi 12 pârgari, ajutaţi de judecători, pârcălabi, vornici şi vameşi de oraş, ipistaţi. Intre 1800 -1831 ajutoarele vin  şi de la căpitani de târg.
1799:  Se naşte fiul adoptiv al Buzăului, PETRACHE POENARU (1799-1875), secretar particular al lui Tudor Vladimirescu pe probleme de artilerie, fondator al „Gazetei satelor” (1845), promotor al învăţământului naţional şi, parcă, inventator al „condeiului purtăreţ” de sine alimentator cu cerneală (stiloul).
1793: Un hrisov, datorat voievodului Constantin Moruzi, mentionează importanţa schimburilor comerciale ce se efectuau în “Târgul de două ţări” – Drăgaica.
1792: Mina Minculeasa înfiinţează „Spitalul Gârlaşi”, al treilea din Muntenia - după Colţea (1702) şi Pantelimon (1750). Din 1865 Spitalul Gârlaşi începe să funcţioneze regulat în casele lui Costache Musceleanu (de pe strada Plevnei).
1787-1792: Război ruso-turc şi orașul este distrus din nou. 
1784: Se naşte, la Bucureşti, CONSTANTIN CĂPĂŢÂNĂ (1784-1846) - publicist, editor, Episcopul Chesarie (unul din randul marilor ierarhi români).
1780: Se construieşte (pe str. Războieni nr. 8) „Casa Vergu-Mănăilă”, proprietatea familiei boierești Vergu, care deținea și o cârciumă și o brutărie în oraș. Este cea mai veche clădire din Buzău, singura din vremea distrugerilor Buzăului (secolele al XVII-lea – al XVIII-lea). Aici este găzduită „Expoziţia de etnografie şi arta populară” – secţie a Muzeului Judeţean de Istorie. Sunt expuse piese de port, costume populare şi ţesături de interior (covoare, ştergare, batiste, feţe de pernă, obiecte de uz casnic şi gospodăresc, specifice zonei Buzăului şi diferitelor ocupaţii tradiţionale.
1780: Medelnicerul Mihai Mincu şi soţia sa, Mina Minculeasa, construiesc pe moşia lor (str. Gârlaşi) biserica „Gârlaşi”, cu hramul "Sf. Imp. Constantin şi Elena".
1778, august, 26: Într-un document emis de Alexandru Ipsilanti este menţionată Drăgaica lângă oraş. Prin menţiunea documentară aflăm că veniturile târgului, datorate stăpânirii, se cedau toate către Episcopie, pentru nevoile sale. Drăgaica devine, astfel, cel mai important târg periodic al Ţării Româneşti... (Faimoasa Drăgaică coboară lângă oraş de pe muntele Penteleu, unde se ţinea în lunile de după tunderea oilor. Nedeea Penteleului a înlesnit, secole de-a rândul, întâlnirea şi legăturile neguţătorilor din Ţara Bârsei, Moldovei şi Câmpiei Bărăganului). Scopul iniţial al Drăgăicii era târgul românesc de desfacere a  vitelor mari şi lânii (se desfăşura între 10-24 iunie). Referindu-se la serbarea Drăgăicii, Dimitrie Cantemir mentionează în “Descrierea Moldovei”: „norodul, şi la noi, în Moldova, ca şi în alte ţări… se închină şi acum (în poezii şi cântece) la câţiva zei necunoscuţi, care se vede că se trag din idolii cei vechi ai dacilor. Aşa sunt Lado şi Mano şi Zâna Drăgaica”. Cantemir vedea în Drăgaica pe Ceres, zeita vegetatiei şi a agriculturii la romani. ”Căci, în vremea anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele ţăranilor aleg pe cea mai frumoasă dintre ele şsi-i dau numele de Drăgaică. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu cununi din spice şi cu multe basmale colorate şi-i pun pe mâini cheile de la jitniţă. Drăgaica, împodobită în acest chip, se întoarce spre casă, cu mâinile întinse şi cu basmale fluturând în vânt, de parcă ar zbura, şi cutreieră toate satele cântând şi jucând laolaltă cu tovarăşele ei... Fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât abia după trei ani.“
1775: Cărturarul turc Evlia Celebi consemnează Buzăul ca fiind “un oraş foarte plăcut, împodobit cu vii şi grădini”. 
1768-1774: În timpul altui război ruso-turc, oastea otomană a ars toate casele și prăvăliile din oraș nerămânând nicio clădire întreagă. Biserica Episcopiei a fost și ea distrusă, iar episcopul s-a mutat temporar la București.  În „Istoria Ţării Româneşti” de la valeat 1769 putem citi: „Sate, oraşe frumoase/ Toate, până la pământ, sunt arse./ La Râmnic şi la Buzău/ Tot ferise Dumnezeu,/ Rămăseseră nearse,/ Dar acuma, de curând/ Le-au ars şi pe-alea. La rând.”  Biserica mănăstirii Banului a fost singura care a rămas întreagă, însă un cutremur (în 1774) o distruge şi pe ea.
1754: V.A.Urechia menţionează existenţa în oraşul Buzău a unei şcoli româneşti şi a alteia inferioare, de cultură laică.
1750: Buzăul este condus de 1 judeţ şi 12 pârgari, ajutaţi de judecători, pârcălabi, vornici, vameşi de oraş şi ispravnici.
1739: În timpul războiului ruso-turc, trupele rusești și cazacii lui Frilow au devastat Buzăul luându-l pe episcop cu ei.   
1730-1739: Evenimente militare nenumărate au provocat, prin jafuri şi devastări, neajunsuri şi suferinţă populaţiei oraşului.
1728: Domnitorul Nicolae Mavrocordat îşi întrerupe, brusc, călătoria spre Ismail, întrucât nu reuşeşte să treacă vadul Buzăului, rămânând blocat de apele învolburate ale râului multe zile la rând.
1725, ianuarie, 9: Domnitorul Nicolae Mavrocordat finanțează la Buzău două școli în jurul episcopiei (greacă şi slavonă).
1710-1712: Constantin Brincoveanu construieşte Palatul Princiar (domnesc), în stilul strălucitor care a înflorit în acel timp. Incăperile palatului, decorate cu scene reprezentând trecutul Episcopiei, au avut ca oaspete pe Alexandru Ioan Cuza, în trecerea acestuia prin Buzău (noaptea de 6-7 nov. 1859 şi în anul 1860). Sala de recepţie şi camera în care a dormit domnitorul se păstrează şi astăzi întocmai.
1709: Căpitanul Caloian zideşte (pe str. Broşteni nr.15) un sfânt lăcaş închinat mănăstirii Dusico din Grecia, biserica "Adormirea Mc. Domnului". In 1927 se transformă în biserică de mir.
1700: Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte și invazii, precum și dezastre naturale (epidemii, cutremure) au condus la distrugerea și depopularea Buzăului. Orașul, însă, a fost mereu reconstruit. Buzăul apare pe o hartă a Țării Românești din 1700 (tipărită la Padova, de stolnicul Constantin Cantacuzino).
1700: La Bradu, mânăstire fortificată din secolul al XVII-lea, cu ziduri de 7-8 metri şi turnuri de apărare la colţuri, pe valea Tisăului, are loc o ciocnire între otomani şi eteriştii aflaţi înăuntru, de pe urma căreea au rămas încrustate în ziduri urmele plumbilor, aşa cum se văd şi astăzi, precum şi cinci cruci mari, ce veghează mormintele celor ucişi.
1700: In judeţ (unde???? de verif.) se găseşte una dintre cele mai vechi biserici din Buzău (începutul  sec. XVII), unică prin pictura murală interioară.
  1699, iunie 11:  S-a ridicat, în  Puieştii de sus, „Crucea Ilincăi”, cunoscută sub denumirea de „Crucea făcătoare de minuni”, o cruce cu căciulă şi inscripţii, fixată într-o teică de piatră. Cu ocazia săpăturilor arheologice, după descoperirea ei, s-au  găsit 6  morminte şi oseminte umane.
1693: Constantin Brâncoveanu dă un act pentru a se face târg la Buzău.
1691-1697: Se construieşte Casa Domnească. 
1690-1700: În ultimul deceniu al secolului al XVI-lea, 18.000 de sârbi s-au stabilit în Țara Românească. Câteva familii au venit în Buzău, construindu-și casele într-o zonă de lângă râul Buzău, cunoscută până astăzi sub numele de Sârbi. (nota: nu „sârbărie”?) Ulterior, în anii 1792-1838, mulți refugiați bulgari s-au stabilit în același cartier. Datorită similitudinilor între limbile vorbite de cele două grupuri etnice, localnicii au numit și pe noii veniți tot sârbi. Bulgarilor li s-a dat pământ în apropierea râului, unde au înființat grădini de zarzavaturi.  Minoritățile etnice sârbe și bulgare nu și-au păstrat identitatea și limba, recensământul din 2002 arătând prezența a doar patru sârbi și patru bulgari în oraș. Amintirea existenței acestor comunități a rămas, însă, prin faptul că, în oraș, legumicultorii sunt încă denumiți sârbi. (notă N.T.: O legendă orală spune că „sârbii” nu au dispărut: Marghiloman a dus să-i lucreze pământul nişte fugiţi de turci, volgarii. După spusele lor, aceştia, să li se piardă urma, şi-au zis "sârbi"; s-au chinuit mult timp în corturi, dar, cu multă trudă asupra pământului, s-au înjghebat din grădinărit şi s-au extins după revoluţia din 1989. În timp, ei s-au dezis şi de limba lor, bulgara, uitând-o, declarându-se români; dar ei formează o comunitate aparte, care se mândreşte cu titulatura de sârb, transformată din apartenenţă etnică în calitate umană de grădinar muncitor şi serios.)  
1688: Constantin Brâncoveanu aduce o tipografie domnească şi (în 1691) se înfiinţează prima tipografie în slovă românească (a şasea la acea dată în Muntenia), la Episcopia Buzăului, condusă de Mitrofan. Prima lucrare, „Pravoslavnica mărturisire”. Numărul mare de tipărituri (80-90 titluri în 28 de ani), răspândite şi în Transilvania şi Moldova, evidenţiază rolul Buzăului în difuzarea cărţii în limba română, cu efecte binefăcătoare pentru dezvoltarea culturii româneşti.
1682: Act, aflat în colecţia Muzeului Judeţean, referitor la proprietatea buzoiană a  lui  Şerban Cantacuzino.
1679: Buzăul a fost din nou distrus de otomani.
1668: Act, aflat în colecţia Muzeului Judeţean, referitor la proprietatea buzoiană a  lui  Radu Leon.
1659: O invazie turcească a dus la distrugerea totală a Buzăului, mulți locuitori fiind luați prizonieri.
1657: Suedezul Clas Brorsson, care trecea spre Poartă, ca sol al regelui Carol Gustav al X - lea, relatează despre Buzău: "...pământul era roditor... dar ogoarele erau nearate şi pustii, deoarece locuitorii se refugiaseră în zona deluroasă, unde-şi caută adăpost când năvălesc turcii si tătarii."
1649:  Catedrala episcopală este reconstruită (în forma care ni se înfăţişează astăzi) de către Matei Basarab, cu o restaurare în anul 1740.
1649: Badea Obredi reconstruieşte Biserica "Neguţători".
1641: Negustorul italian Bartolomeo Locadellositua situează Buzăul între primele 5 oraşe ale Ţării Româneşti.
1633: Act, aflat în colectia Muzeului Judeţean,  referitor la proprietatea buzoiană a  lui  Matei Basarab.
1627:  Act,  aflat în colecţia Muzeului Judeţean, referitor la proprietatea buzoiană a lui Alexandru Coconul.
1623, Buzăul a fost devastat din nou de tătari, după cum arată o scrisoare a lui Matei Basarab: „ [Episcopia Buzăului] este cu totul părăsită, robită și arsă de păgânii tătari în toți acești ani.”
1619: Orăşenii construiesc, pe  str. Ostrovului nr. 10, o biserică din lemn, cu hramul "Sf. Îngeri". Intrucât în acea vreme Codrii Vlăsiei se întindeau până acolo, i s-a spus şi "Biserica din padure". In 1806, cand au ocupat orasul, eliberandu-l de turcii din Raiaua Brăilei, care-l aveau sub stăpânire de câteva luni, ruşii au creat în turnul bisericii un punct de observaţie ridicând acolo şi un tun, cu care trăgeau în hoardele de turci care prădau în jurul oraşului. Biserica a fost refăcută de mai multe ori în secolul al XIX-lea şi este monument istoric.
1617, iulie: Orașul a fost ocupat din nou de armata otomană.
1617: Act,  aflat în colecţia Muzeului Judeţean,  referitor la proprietatea buzoiană a  lui  Alexandru Iliaş.
1616, aprilie: Multe case din Buzău au fost arse în timpul unei invazii polone. Locuitorii s-au refugiat în munții și pădurile din împrejurimi. Toate titlurile de proprietate funciară s-au pierdut la acestă dată.
1605: Giacomo di Pietro Luccari pomeneşte Buzăul ca fiind printre cele 5 oraşe ridicate de Negru Vodă.
1601: La Năeni, pe Valea Hotarului, au avut loc lupte între oştile lui Mihai Viteazu şi tătari.
1600: În secolul următor, Buzăul apare în plină activitate economică, socială şi administrativă, cu organizare municipală proprie, cu piaţă de mărfuri şi mahalale, cu meşteşugari şi negustori, cu întovărăşiri de negoţ, cu prăvălii şi case, cu reprezentanţi domneşti. Complexul episcopiei şi casele cu etaj de pe strada „Târgului” (azi „Cuza Vodă”) se prevăd cu o rețea subterană de tunele către Palatul Comunal şi Parcul Crâng (la vremea aceea, o pădure mare aflată lângă oraș), gândită pentru stocarea proviziilor și cale de evacuare a cetățenilor, în caz de pericol. Devenind târg de reşedinţă episcopală, Buzăul s-a dezvoltat în condiţii istorice deosebite, nu întotdeauna prielnice, şi s-a menţinut în pofida tuturor vicisitudinilor, devenind totodată centru tipografic şi şcolar. Arheologic, în Pârscov datează urme de locuire medievală târzie (ruinele unui turn); Unguriu - resturi zid cărămidă; Cislău (Buda Crăciuneşti) - urmele unei biserici abisate; Vipereşti - fragment de topor prelucrat din gresie prin şlefuire;  Cula Săpocii - un os fragmentar, un bolovan de silex şi trei fragmmente chirpic atestă prezenţa unei aşezări; Poşta Câlnău - urmă de ardere puternică (vatra?) nedatata; Pietroasele (Dara) - fragmente ceramice lucrate la roată, dale din piatră, făţuite pe ambele părţi etc.
1598: Mihai Viteazu a adus daruri locuitorilor orașului, pentru a compensa pagubele produse de tătari.
1597: După plecarea armatei lui Mihai Viteazu, orașul a fost devastat de raiduri otomane și tătărești. Cronicarul Balthasar Walter descrie invazia tătărească: „ [Tătarii] pradă câmpia din jurul Buzăului, Brăilei, Bucureștiului și alte orașe, pe care turcii le lăsaseră neatinse, fie nu le stricaseră chiar de tot, luă în captivitate pe localnicii surprinși, luă toate veniturile de peste an și dădu foc celor mai multe locuri.”
1596: Buzăul a fost martorul ridicării steagului lui MihaiViteazu - a rmata lui Mihai Viteazul staționează în Buzău -, dar a cunoscut şi durerea prăbuşirii sub loviturile duşmanilor marelui Mihai.
1595: Mihai Viteazul înfiinţează o nouă dregătorie - Banul de Buzău -, dovadă a rolului politic şi militar jucat de acest spaţiu în conflictele din secolele XVI-XVII.
1585: Se construieşte de către negustorii buzoieni, una dintre cele mai bogate biserici din oraş, pe strada Clemenţei nr. 20, biserica "Naşterea Maicii Domnului" (Biserica „Neguţători”? Biserica greci?)
1581: Un act aflat în colecţia Muzeului ţudetean se referă la proprietatea buzoiana a  lui  Mihnea Turcitul.
1575:  Din acest an datează cea mai veche atestare a Bazarului - al doilea din Ţara Românească - piaţă permanentă cu dughene, prăvălii, pivniţe, magazii - prima ştire privitoare la un element urbanistic - piaţa. Orașul era, la acea vreme, compus din patru părți principale: Episcopia, mănăstirea Banului, târgul vechi și orașul, ultimul aflat între Mănăstire și Episcopie.
1574: Un  act aflat în colecţia Muzeului Judeţean  se referă la  o proprietate a buzoianului Alexandru Mircea.
1571: Vistierul Andronic Cantacuzino clădeşte Mănăstirea Banu (Banului), mănăstire de călugări - situată pe str. Bistriţei nr. 52-, pe locul unei mai vechi biserici, pe care a dărâmat-o, deoarece era prea mică.  Din această  mică biserică a rămas o icoană, a Maicii Domnului, despre care se spune că este făcătoare de minuni, prezentă şi astăzi în actuala biserică. Mănăstirea este menţionată documentar pentru prima oară în 1593. Numele provine de la dregătoria ctitorului, devenit mare ban în 1593. În 1722 biserica este rezidită în stilul mănăstirilor din nordul Moldovei de Andreiana, soţia lui Şerban Cantacuzino (în timpul domnitorului Constantin Brîncoveanu, fiind terminată sub domnia lui Nicolae Mavrocordat). În 1884 Gheorghe Tăttărescu participă la pictarea bisericii, care devine biserică de parohie.
1546: Domnitorul Mircea Ciobanu şi soţia sa, Doamna Chiajna, ctitoresc schitul Cârnu, lângă Cislău. In 1821 aici se dau lupte între turci şi eterişti,  după care locaşul de cult este prădat şi incendiat.
1541: Domnitorul Radu Paisie (1535-1545) reconfirmă întinderea Eparhiei Buzău: "Io Radu Voievod... dat-am domnia mea această poruncă, episcopului chir Anania şi marii biserici a Episcopiei din Buzău, ca să-şi facă enorie (eparhie) şi scaun de judecată... judeţului Buzău şi judeţului Râmnic şi judeţului Brăilei şi judeţului Săcuieni."
1536: Un document arată că orașul era administrat de un județ (primar) și 12 pârgari aleși.
1530, aprilie: Şcoala de la mănăstirea Meledic din Răghinari (Vintilă Vodă) a pregătit primii grămătici care s-au răspândit în tot judeţul.
1521: În anii crizei politice ce au urmat morţii lui NeagoeBasarab, puternicii boieri buzoieni susţin la tronul Ţării Româneşti pe Radu Călugăru, un boier dinspre partea Buzăului (şi Vlad Vintilă (Vintilă Vodă)?????) intrând, astfel, în conflict cu turcii, care îl susţineau pe Teodosie, fiul lui Neagoe Basarab. Faptul atrage pedeapsa turcilor, care jefuiesc Buzăul. Nicolae Iorga arată că "prin boierii de Buzău se fac si se răstoarnă domnii în anumite timpuri ale veacului de pretendenţi la tron al XVI-lea..."
1507: Domnitorul Radu de la Afumaţi dăruieşte Episcopiei câteva sălaşe de ţigani şi trei mori, "care sunt pe Buzău". Acesta este primul document despre funcţionarea morilor pe râul Buzău. Ţiganii, la acea vreme, aveau o reputaţie proastă în lume fiind consideraţi aducători de ciumă, acuzaţi de incendierea oraşelor, erau izgoniţi, chiar vânaţi sau deportaţi în America.
1507: Oraşul Boza (Buzău) apare pentru prima oară ca situat între curbura Carpaţilor şi Dunăre, într-o hartă a Lituaniei și a regatelor Poloniei, Boemiei și Ungariei. Harta este realizată de Marcus Beneventanus și Bernard Wapowski (altă sursă îl menţionează pe Nicolaus Germanus). La acea vreme, orașul era al patrulea ca mărime din Țara Românească și partener comercial al Brașovului.
1503-1515: Negustorii din Buzău au comercializat marfă în valoare de 2.245.835 aspri  (o monedă otomană).
1500: Crângul - Plămânul verde al Buzăului – este întemeiat pe restul unei păduri seculare ce acoperea până odinioară cea mai mare parte a oraşului. Parcul este amintit de Radu Cel Mare sub numele de „Branişte”, când acesta înzestrează Episcopia cu 600 pogoane de pădure din Codrii Vlăsiei, pădure ce cuprindea şi Crângul de astăzi. Parcul are 189 de hectare, din care 10 hectare sunt proprietatea primăriei (aleile), restul fiind în administrarea Ocolului Silvic.
1500: Domnul Ţării Româneşti, Radu cel Mare (1495-1508), împreună cu Nifon, fost patriarh al Constantinopolului, înfiinţează Episcopia Buzăului, fapt ce dovedeşte existenţa aici a unui târg cu rol comercial important  şi a unei zone dezvoltată economic  (Buzaul fiind înconjurat de vii, grădini şi ogoare) şi cu populaţie numeroasă. Tradiţiile unei vieţi monahale intense încă din primele secole creştine, pentru care stau mărturie amenajările rupestre din zona Aluniş – Nucu – Bozioru, au contribuit, probabil, la ridicarea Buzăului la rangul de scaun episcopal ordodox. Complexul Episcopal s-a extins pe un larg spaţiu şi devine nucleu de cultură prin tipografie, şcoli de cântăreţi, şcoli de zugravi de icoane, seminarii şi altele. Buzăul e denumit uneori în documente „oraş domnesc” (în care se emit acte de cancelarie), „punct de vamă”. Catedrala episcopală a fost construită odată cu îinfiinţarea Episcopiei, refăcută şi întărită de Neagoe Basarab (1512-1521), apoi de Matei Basarab (în 1649) şi de Constantin Brîncoveanu (1688-1714) atunci când acesta a ridicat şi palatul episcopal. Noua catedrală episcopală, cu hramul „Înălţarea Domnului”, este ctitorie a episcopului Epifanie Norocel.
1495:  Matei Basarab ctitoreşte Biserica Episcopiei "Adormirea Maicii Domnului"
1481: Prima menţiune documentară a judeţelor Buzău şi Râmnicu Sărat, ca unităţi administrative - prin Proclamaţia către locuitorii ţinutului Buzăului, Râmnicului şi Brăilei, Ştefan cel Mare îi îndeamnă să-l recunoască domn al Ţării Româneşti pe Mircea, favoritul său. Buzoienii refuză cererea domnitorului moldovean.
1471: Conflictul dintre Radu cel Frumos, domnul Ţării Româneşti şi Ştefan, domnul Moldovei, îi afectează şi pe buzoieni.
1431, ianuarie, 30: Prima menționare documentară a Buzăului apare într-un hrisov intern emis de cancelaria domnească a lui Dan al II-lea privind acordarea unor privilegii de comerț brașovenilor, la trecerea lor prin târgurile Munteniei, între care și Buzăul, care este denumit târg și punct de vamă. Domnitorul scrie târgurilor şi vămilor ţării că „negustorii români vor putea cumpăra şi vinde mărfuri la Braşov, iar negustorii braşoveni vor putea cumpăra şi vinde mărfuri în Ţara Românească nestingheriţi, plătind taxa vamală stabilită de o reglementare anterioară. Să fie cum a fost în zilele părintelui domniei mele, Mircea voievod”. Actul sugerează că orașul avea titulatura de târg cel puțin dinainte de domnia lui Mircea cel Bătrân (1386 - 1418), fapt susținut și de inexistența unui privilegiu domnesc de înființare a orașului, cum a fost cazul altor târguri medievale muntenești (Târgșor ş.a.). Târgul Buzău se afla pe Drumul Bogdanului, drum comercial ce lega Țara Românească de Moldova -  strada Principală şi Drumul Târgului făcând parte din acest drum.
1400-1600: Buzăul era condus de 1 judeţ si 12 pârgari, ajutaţi de judecători, pârcălabi, vornici şi vameşi de oraş.
1300: În „Mică enciclopedie istorică” raguzanul Giacomo di Pietro Luccari, face referire la o cetate medievalaă, într-un paragraf din Copioso Ristretto de gli Annali di Rausa. Urme ale acestei cetăți medievale, datate secolul al XIII-lea, au fost descoperite în urma unor săpături în zona centrală a orașului. Sfârșitul Evului Mediu a adus Buzăului un val de distrugeri, Buzăul fiind complet sau parțial devastat de războaie repetate și invazii militare străine, dar și de catastrofe naturale.
1291: Giacomo Di Petro Luccari, aflat la Curtea lui Mihai Viteazul, consemnează, citând documente mai vechi: "Negru Vodă a fondat oraşul Câmpulung şi a tras câteva întărituri de cărămidă arsă la Bucureşti, Târgovişte şi Buzău".
1241. În timpul unei mari invazii tătare au loc jafuri şi în zona Buzăului.
1200: Gustav Treiber, în „Siebenbürgische Vierteljahresschrift”, afirmă că în secolul al XII-lea orașul era înconjurat de un zid cu patru porți în cele patru direcții principale.
1000- 1300? Perioada medievală. Cercetările arheologice şi mărturiile documentare au pus în lumină trecutul unor lăcaşe de cult, biserici şi mănăstiri. Alături de mărturiile culturii materiale, perioada evului mediu este reflectată şi de numeroase acte oficiale emise de cancelariile domneşti sau private, scrise pe pergament sau hârtie.
600-1000: Pentru a doua jumătate a mileniului I d.Hr., pe teritoriul judeţului Buzău numeroasele descoperiri arheologice aparţinând culturilor Ipoteşti – Cândeşti (sec. VI – VII d.Hr.) şi Dridu (sec. VIII – XI d.Hr.) atestă prezenţa unei populaţii sedentare care practica agricultura, creşterea animalelor, meşteşugurile în cadrul obştilor săteşti, în plin proces de trecere de la antichitate la evul mediu. Aşezări şi necropole precum cele de la Cândeşti, Lipia, Nişcov, Pruneni, Pietroasa Mică, Sărata Monteoru, toate încadrate cronologic pe parcursul secolelor VI–VII d.Hr., au scos la iveală urme materiale ale unei populaţii romanizate, alături de care, vremelnic, se manifestă şi diverse grupuri de migratori (avari, slavi).
400-500: Epoca migraţiilor, epoca geto-dacică: Procesul de romanizare în rândul populaţiei autohtone poate fi urmărit prin cercetarea unor aşezări şi necropole, precum cele de la Gherăseni, Vadu–Soreşti, Izvoru–Dulce, Merei şi Pietroasele (castru roman). Descoperirile arheologice au dovedit o amploare deosebită a vieţii spirituale, economice şi sociale a geto-dacilor, pe un spaţiu extins (un fragment de vas de provizii cu inscripţie în limba greacă în care este menţionat un rege geto-dac, incinta sacră de la Pietroasa Mică–Gruiu Dării, tip de monument unic - centru regional de cult - în lumea geto-dacilor. Pe teritoriul oraşului s-au găsit monede din toată perioada secolelor IV-XIII.
372: Alături de dovezile arheologice apare episodul martirizării lui Sava Gotul, relatat în actul "Pătimirea Sfântului Sava", redactat în anii 375/376, in care se menţionează existenţa râului Mousaios (Buzăul a primit numele de la acest râu, pe al cărui mal se află) şi a unui centru urban (polis), la îngemănarea dealului cu câmpia, străvechi loc de convieţuire, încă din epoca pietrei - prima menţiune documentară a Buzăului. Copii ale documentului se afla la „Biblioteca Vaticanului” şi Biblioteca "San Marco" din Veneţia. Unele lucrări consideră că documentul de la Veneția reprezintă prima atestare documentară a Buzăului, dar altele consideră că el face referire doar la râul Buzău și că astfel prima atestare documentară adevărată a orașului Buzău ar fi documentul din 1431 din timpul lui Dan al II-lea. Povestea Sfântului Sava, devenit protectorul spiritual al oraşului, căruia i s-a dedicat o biserică, o catedrală, un centru social şi un azil pentru săraci, dar a cărui viaţă este relatată contradictoriu în cele 4 izvoare scrise: ziua de 12 aprilie, devenită ziua oraşului, este ziua în care mucenicul Sava Stratilat (38 de ani) a devenit martir, după ce a pătimit pe meleagurile Buzăului, unde, în calitate de cântăreţ bisericesc şi om bun cu toată lumea, a trăit asemenea unui monah - în sfinţenie şi ascultare de biserică. El propăvăduia religia creştină de rit arian şi i-a făcut pe păgânii goţi, cuceritorii anilor 300, nu numai să tacă, dar şi să-l iubească (era recunoscut ca Sava gotul). Până în ziua în care s-a opus maimarilor care exercitau persecuţii asupra tuturor locuitorilor cuceriţi, îndemnând oamenii, care n-ajunseseră să se refugieze în sudul Dobrogei, să refuze să mănânce carnea jertfită idolilor, cu care îi îmbiau aceştia, ca, astfel, să renunţe la creştinism. Într-unul din raidurile prigonitoare, se întâmpla a treia zi după ce mucenicul Sava şi preotul Sansala oficiaseră slujba de înviere a Domnului, ostaşii lui Athanaric îi găsesc şi, fiindcă refuză să se lepede de Hristos, îi dezbracă şi-i chinuie târându-i prin pârjol şi cioturi ascuţite, lovindu-i atât de mult cu nuiele şi bice cât să moară. Numai că s-a întâmplat o minune: Sava s-a vindecat peste noapte şi a explicat că răni pe trupul lui nu mai sunt, pentru că Dumnezeu, în grija Lui mare pentru alesii Săi, l-a tămăduit. Atunci a fost lovit cu şi mai mare furie, a fost lovit mortal cu un drug de fier, dar Sava tot s-a ridicat spunând că a fost lovit cu un fulg de lână! Când goţii au decis să fie afundat cu un buştean greu, de gât, în apa râului Mousaios (singura apă curgătoare din România în care a fost martirizat un creştin), Sava a strigat cu bucurie: "Binecuvântat eşti Doamne şi preamărit este numele Tău, Iisuse, în veci. Amin”. A fost dezlegat într-o noapte de o femeie, dar a ales să înfrunte suferinţele, pentru că, înainte de a fi prins de goţi, i se arătase un bărbat foarte înalt şi strălucitor la faţă, care i-a zis să se întoarcă în satul lui, după care, dintr-o dată, s-a pornit o zăpadă imensă, care i-a astupat drumul să nu mai poată merge mai departe. De atunci Sava a înţeles că trebuie să îndeplinească voia lui Dumnezeu. El a ales martiriul, chiar şi când cei desemnaţi să-l ucidă, goţii, i-au oferit pe ascuns şansa să plece numai să nu se mai ştie de el. Moaştele sale au fost luate de creştini şi de preotul Sansala şi ascunse ( o altă istorie despre Buzău spune că “Din ordinul regelui got Athanarich, sunt înecaţi în râul Buzău (Mousaios), predicatorul creştin Sava Gotul şi preotul Sansalas, acuzaţi că răspândesc învăţătura creştină în localităţile din zona Buzăului”). Apoi, de frica goţilor, au fost trecute din “ţara barbară” în Imperiul Roman, la episcopul Ascholius al Tesalonicului, de origine din Capadocia. Prin anii 373-374, la cererea Sfântului Vasile cel Mare către dregătorul Scitiei Mici, Iunius Soranus, "de a-i trimite moaşte de sfinţi", prezbiterii din Dacia au trimis moaştele Sfântului Mucenic Sava la Cezareea Capadociei, însoţite de o scrisoare. Scrisoarea, întocmită de un preot învăţat din Dacia sau de Sfântul Bretanion de la Tomis, poartă titlul "Epistolă a Bisericii lui Dumnezeu din Goţia (Dacia) către Biserica lui Dumnezeu ce se gaseste în Capadocia şi către toate Bisericile locale ale Sfintei Biserici universale". Ea a fost adresată tuturor Bisericilor locale, nu numai celei din Capadocia, dându-i-se un caracter ecumenic, universal, căutând să facă cunoscut tuturor că şi în Dacia Carpatică sunt martiri pentru Evanghelia lui Hristos.
200-300: Obiectele provenite din localităţile: Gura Nişcovului, Izvoru Dulce, Luciu, Buzău, Largu, Balta Albă, Pietrosu–Costeşti, atestă existenţa unei populaţii de origine dacică.
106-1000: Evul mediu. Procesul de romanizare al geto–dacilor este finalizat prin constituirea poporului şi limbii române, marile migraţii ale popoarelor şi constituirea formaţiunilor prestatale româneşti, cele care vor sta la baza viitoarelor state medievale.
100 d. Hr.: Târcov- Piatra cu lilieci: Cetate dacică din timpul lui Decebal, protejată cu ziduri din bolovani de piatră de mari dimensiuni – vizibile pe alocuri și astăzi. Pietroasele: zece fragmente de cărămizi şi ţigle care poartă sigla Legiunii a XI-a Claudia Pia Fidelis, încartiruită la Durostorum (Silistra de astăzi), pe malul drept al Dunării, subunităţi din această legiune fiind, probabil, dislocate în garnizoana castrului de la Pietroasele.
200-100 i.Hr: Civilizaţia geto-dacă este reflectată în descoperiri la Cârlomăneşti (reşedinţă tribală compusă din clădiri şi anexe gospodăreşti  - vetre, gropi,  dintre care se remarcă trei construcţii de mari dimensiuni ce au avut un rol important din punct de vedere religios pentru comunitatea de aici -, ceramică lucrată la mână sau la roată, monede din argint, fragmentele de statuete zoomorfe (lupul dacic) şi antropomorfe, fragment de vas de provizii cu inscripţie în limba greacă, în care este menţionat un rege geto-dac), Pietroasa Mică, Târcov -Pârscov (cetate de apărare), zona industrială Buzău-Sud şi zona străzilor Bucegi-Bistriţei (complexe de locuire geto dacice).
400 i.Hr., Pieroasa Mică: S-au descoperit fragmente ceramice,  bucăţi de lipitură, os calcinat provenind din morminte izolate.
700 î.Hr-106 d.Hr.: Epoca fierului. Descoperirile aparţinând primei epoci a fierului sunt destul de puţine şi par a reflecta o slabă locuire în zona Buzăului. Majoritatea artefactelor descoperite provin din morminte izolate sau reprezintă arme şi piese de harnaşament, ceea ce ar pune în evidenţă prezenţa unor populaţii nomade. La Izvorul Dulce (Merei) s-au descoperit morminte de incineraţie.
800-600 î.Hr, Năeni: Lângă “Biserica dintr-o Piatră” a fost descoperită o necropolă tracică având morminte de incineraţie cioplite în piatră.

1.150 i.Hr.: Cultura Noua succede cronologic manifestările de tip Monteoru. Un loc important îl ocupă ceştile monteorene, formă ceramică des întâlnită în cadrul acestei culturi, vasele de ofrandă, vase askoi, podoabe (brăţări, colane, inele de buclă), dar şi unelte şi arme de os-corn, piatră (cuţite curbe) şi bronz (celturi, vârf de lance).
3.500-1.150 i.Hr.: Epoca bronzului - cultura Monteoru)  Odată cu apariția unor inovații în tehnologia prelucrării metalelor, a luat sfârșit epoca pietrei. Sunt produse primele unelte şi arme din bronz, apar noi uniuni de triburi, se afirmă ideologia patriarhală, civilizaţia atingând un înalt nivel de dezvoltare în zona subcarpatică. Descoperiri: Năeni - Necropolă birituală (una dintre cele mai reprezentative din ţară, se află într-o zonă cu o mare densitate de locuire în epoca bronzului; aici a fost cercetat un mormânt triplu de înhumaţie. De aici provin mai multe ceşti monteorene, un vas askos cu trei urechi pe o parte şi mai multe obiecte din os-corn, piatră şi bronz) Cârlomăneşti - necropolă; Cernateşti - celebrul vas cizmuliţă (unicat în ceramica epocii bronzului din România), topor de bronz etc.; Sărata Monteoru - cimitire şi necropole dedicate practicilor religioase, ritualice; Vipereşti - fragment de topor din gresie prelucrat prin şlefuire; în Parcul Crâng s-a descoperit un mormânt, tot de atunci datând și un topor celtic găsit în preajma orașului; fragmente ceramice: Poşta Câlnău, Săpoca. Etc. Nu au fost identificate urme ale exploatărilor de sare.
3.700 i.Hr: Perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului este ilustrată prin vase ce contopesc forme proprii celor două mari epoci.
4.000-3.000 i.Hr., Sărata-Monteoru (Buzău), pe dealul Cetăţuia: Arheologii au identificat o cetate întărită cu bolovani şi şanţ de apărare, precum şi locuinţe. Pe colinele de lângă dealul Cetăţuia se găsesc mai multe cimitire şi necropole ce aparţin culturii eneoliticului. La Pietroasa Mică, com. Pietroasele (Buzău), în punctul Gruiu Dării, se află un monument unic în spațiul culturii dacice: o incintă sacră, în care dacii au efectuat diverse ritualuri și depuneri de cult (zidurile cetății sunt parțial vizibile).
4.000 i.Hr: S-a descoperit în parcul Crâng (Buzău) un complex de locuire specific culturii Gumelniţa.
6.000 i.Hr, Cetăţuia-Coţatcu (Buzău): arheologii au scos la lumină fragmente ceramice, dar şi obiecte de cult specifice neoliticului: 1 bucată dintr-o statuetă antropomorfă, reprezentări feminine legate de cultul feminităţii şi fecundităţii (celebra “Venus din Coţatcu”), o tipsie şi un urcior din două culturi diferite - Cucuteni şi Gumelniţa (n.a. istoria locală, scrisă de specialişti, foloseşte varianta “ulcior”, când se referă la un vechi vas de lut, şi nu “urcior”, din lat. “urceolus”).
6.600-3.700 i.Hr. (Neo-Eneoliticul): Au loc transformări profunde care au determinat starea actuală a speciei umane. S-a produs, pe plan mental, o „revoluţie a simbolurilor” prin impunerea, în locul vechilor ritualuri magice ale vânătorii, a unor noi credinţe legate de fecunditate şi fertilitate. Muzeul Judeţean Buzău exemplifică transformările cu obiecte (fragmente ceramice apartinand olaritului, arme din silex, piatră, os, corn şi lut ars, precum şi obiecte folosite la tors şi ţesut, dălţi şi topoare din piatră, neperforate şi perforate, folosite la defrişarea pădurilor şi prelucrarea lemnelor) provenite din cercetări arheologice în siturile de la Aldeni şi Fulga (com. Cernăteşti), Coţatcu (com. Podgoria), Gherăseni, Moisica (com. Smeeni), Năeni, Pietrosu (com. Costeşti), Sărata Monteoru (com. Merei) şi Sudiţi (com. Gherăseni).
7.000 î.Hr.: Aşezările (cu sute de locuinţe), întinse pe terasele apelor curgătoare, se întărec cu şanţuri şi valuri de apărare.
8.000-6.600 i.Hr:  Neoliticul (Noua Epocă de Piatră): este caracterizat prin adoptarea agriculturii, dezvoltarea olăritului (sedimentele - cum ar fi argila - au fost folosite în olărit; au fost descoperite pintadere -ştanţe ornamentale-; ceramica japoneză Jomon este cea mai veche din lume), crearea unor locuințe permanente. Primele culturi Neolitice au apărut în Semiluna Fertilă, o regiune istorică în formă de semilună, cuprinzând Levantul, Mesopotamia, și Egiptul Antic. Vânătoarea solicita efort colectiv, îndemânare, strategie și precauție. Cerea comunicare în grup și delimitarea unor teritorii de comun acord cu alte grupuri. Buna cunoaștere a prăzii și a obiceiurilor acesteia le-a permis primilor vânători să conștientizeze superioritatea lor asupra animalelor. Astfel, animalele mari erau vânate prin izolarea de turmă și gonirea acestora în gropi, pregătite în prealabil.
10.000 i.Hr: Se îmblânzesc câinii şi sunt folosiţi ca ajutor la vânătoare. Domesticirea animalelor joaca un rol cheie în evoluția speciei umane.
14.000- 12.000 î.Hr.: Picturile din Altamira (Spania) prezintă bizonii.
15.000-9.000 i.Hr. Către sfârșitul ultimei ere glaciare, cu 15.000-9.000 de ani în urmă, a avut loc o extincție pe scară largă a mamiferelor mari (megafauna mamiferă) în Asia, Europa, America de Nord și Australia. Aceasta a fost prima extincție din holocen, și ar fi putut modifica modul de alimentare al oamenilor din acea perioadă. Odată cu dezvoltarea agriculturii, alimentele din plante au început să joace de asemenea un rol tot mai important în alimentația oamenilor.
15.000 și 10.000 î.Hr.: Peșteri ce conțin picturi rupestre: Lascaux, Dordogne (Franța)
17.000-12.000 i.Hr:  Un cort din piei de animal de acum (din magdalenian) a fost descoperit la Plateau Parain, Franța.
23.000 i.Hr: Mormintele se aflau de obicei în centrul zonei de locuințe. S-a descoperit o structură cu acoperiș susținut de scânduri, descoperită la Dolni Vestonice, Republica Cehă.
31.000 î.Hr:  Peștera Chauvet din departamentul Ardčche, Franța, are cele mai importante picturi rupestre din paleolitic
42.000. i Hr: Cel mai în vârstă om modern rămas în Europa, “Ion din Anina”, a fost descoperit în Peștera cu Oase de lânga Anina.
100.000 i.Hr.: Clima începe să-şi revină, încălzindu-se. A apărut limbajul. Se presupune că începând cu Homo ergaster se poate vorbi de o conștiință de sine și o conștientizare a existenței celorlalți, se remarcă faptul că omul primitiv începe să fie conștient de propria sa efemeritate.
 
127.000-10.000 î.Hr. (Pleistocenul târziu) - epoca omului de Neanderthal, rudă secundară a lui Homo sapiens. În paleloliticul târziu au început să apară corturi/ colibe prevăzute chiar și cu vetre, spațiu pentru dormit, activități domestice sau de evacuare, realizate din piei întinse peste stâlpi de lemn sau colți de mamut. Se constată o creștere a densității și o oarecare stabilitate într-un anumit loc. În aceeași perioadă erau folosite și adăposturi sub stânci. Apare, totodată, tendința de concentrare a grupurilor umane și de revenire periodică în același loc. Au fost descoperiți dinți perforați, purtați probabil ca pandantive. Uneltele din piatră au început să se diferențieze, ia naștere tehnologia lamei subțiri, lungi și înguste de piatră, lemn (lancea ascuțită de lemn era folosită la împuns și, abia mai târziu, la aruncat), sau de os; apar premisele organizării tribale şi, astfel, diviziunea naturală a muncii: vânatul - îndeletnicire în colectiv a bărbaților şi culesul - practicat de femei; se fac rezerve permanente de hrană (dovadă: prezența unor gropi de provizii în așezări). Meseria de pietrar (cioplitor în piatră) a fost purtată din generaţie în generaţie şi se păstrează intactă la Năeni (Buzău), un loc în care calcarul este la el acasă. epoca de piatră: Localitatea Năeni datează din epoca pietrei, dovadă fiind uneltele din piatră (dălţi, ciocane) descoperite în grotele ce au fost locuite şi care încă există în cariera de piatră, ceea ce arată prezența omului şi continuitatea în regiune.
400.000 i.Hr: A fost descoperită o locuinţă de lemn. Peșterile au fost utilizate, inițial, doar în anotimpul rece, însă unele peșteri mai mari erau (probabil) locuite tot anul.
500.000 i.Hr: A fost descoperit la Terra Amata, lângă Nisa (Franța) un aranjament circular de pietre, pentru casă. Printre artefacte se numără și bastoane din os, corn sau fildeş, bogat decorate și perforate. Inițial s-a crezut că reprezentau simboluri de cult ale statutului unei persoane și au fost denumite sceptre ale puterii. În prezent, se știe că erau utilizate pentru îndreptarea vârfurilor de lance din piatră sau os.
600.000-200.000 î.Hr: A fost descoperit în China “Omul din Beijing”.
700.000-120.000 i.Hr.: Paleoliticul inferior/timpuriu e marcat de apariția primelor unelte pentru vânătoare și cules:  toporul din piatră prin cioplire sau răzuire pe ambele fețe cu alte pietre sau bețe, (ex.: „toporașul de mână” în forma sâmburelui de migdală), unelte rudimentare din așchii și bolovani de râu cu o muchie tăioasă pentru cioplit, tăiat și răzuit atribuite „culturii de prund” (In România s-au descoperit unelte de prund pe valea Dârjovului, Ripiceni şi Valea Lupului).  S-au descoperit şi vetre de foc, acestea fiind dovada abilităţii hominidului Pithecantropus Erectus de a stăpâni focul. La început, omul primitiv a folosit focul provenit din incendiile de câmpie sau din fulgere, până când a învățat cum să îl aprindă cu ajutorul silexului (cremenea) și cum să îl stăpânească. Societatea lor era bazată economic pe cules, pescuit și vânătoare cu ajutorul unor arme și unelte primitive şi avea un caracter egalitar, bazat pe solidaritatea grupurilor sociale.
1.000.000 -700.000 i.Hr: Protopaleoliticul e marcat de apariția uneltelor rupestre.
1.000.000-8.000 i.Hr: Paleoliticul (epoca pietrei cioplite, cea mai veche, argumentată de evoluţia socială logică, presupunându-se că nimeni nu ar utiliza unelte de piatră, dacă ar exista deja tehnologia bronzului și ulterior a fierului. Paleoliticul corespunde epocii glaciațiunilor (glaciația Günz: circa 1.200.000 - 700.000 ani; glaciația Mindel: circa 650.000 - 350.000 ani; glaciația Riss: circa 300.000 - 120.000 ani; glaciația Würn: circa 80.000 - 15.000 ani; glaciațiile Biber si Donau, precum si alte stadii de retragere și înaintare a ghețarilor.) Se pare că activitățile epocii pietrei cuprindeau mai mult decât necesitățile imediate de procurare a hranei și găsirea unui adăpost. Erau practicate ritualuri specifice legate de moarte și îngropare (se înhumau craniile și mandibulele).
1.700.000 î.Hr.: În insula Java au fost descoperite cele mai vechi fosile de Homo Erectus (“Omul de Java”)
1.800.000 î.Hr.: Pe teritoriul actualei Georgia s-a descoperit (în 1990) craniul unui humanoid.
2.000.000 î.Hr: Homo Habilis construieşte, în Africa de est, prima structură artificială constând în pietre stivuite, pentru a ține crengile de copaci în loc.
2.200.000 Î.Hr.: A fost descoperit (în 1924) „Copilul Taung”, un Australopithecus Africanus; astfel, Africa de est capătă importanţa „leagănului omenirii”.
2.600.000 î.Hr: Inteligenţa socială marchează un progres prin trecerea la vânătoare.
3.400.000 î.Hr: Cei mai îndepărtaţi strămoși ai omului au început să folosească uneltele din piatră pentru a scoate carnea de pe oase și pentru a le sparge, ca să se ajungă la măduvă.
Înainte de 3.400.000 î.Hr: Hominizii se hrăneau cu plante, fructe, rădăcini, tuberculi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu