GIREL BARBU

Pagina autorului   www.izvorulvietii.wordpress.com

UNUL DIN CEI CARE...

Și eu Doamne Te-am vândut, pentru câteva parale,
le-am promis că Te sărut, – ucenicul Dumitale. Și eu
am fost din cei care, Te-am prins și Te-am legat, și
apoi în graba mare, lui Pilat mi Te-am predat. Și eu
Doamne Te-am scuipat, pe obrazul Tău cel Sfânt. Mă
mir cum de mai răbdat, până astăzi pe pământ? Și eu
mare nătărău, unul din acel norod, am târât de Trupul
Tău, spre viclenul de Irod. Se putea ca să lipsesc,
tocmai eu, de la supliciu, și să nu Te răstignesc -,
păcătosul de serviciu? Cum aș fi stat eu deoparte,
când Tu strigai: „Mi-e sete!”, și Te luau fiori de
moarte? -, Ți-am dat fiere din burete. Puteam oare
rezista, răstignit fiind și eu, tot pe cruce-n stânga
Ta, să nu Te vorbesc de rău?

PARERI DE RAU

Doamne, dacă Te-acultam, astăzi fericit eram. Mai
învățat să trăiesc, de rele să mă păzesc, tu mi-ai fost
altar, și templu, cel mai strălucit exemplu, Tu cărare
Te-ai făcut, pentru mine la-nceput, și eu prost, n-am
priceput. Adevăr, adevărat, de milenii neschimbat,
viață, fără de prihană, mi-ai dat Trupul Tău, ca
hrană. Eu minciuna am ales, și furtună am cules. În
dezmăț și în desfrâu, m-am băgat până la brâu. Tu
lumină ne-nserată, fără umbră, fără pată, mie mi Te-
ai arătat, eu în beznă am intrat. Mi-ai purtat de grijă,
Sfinte, ca să merg tot înainte, însă eu stângaci la
pas, tot în urmă am rămas. Când urcând, eu am
căzut, Tu Doamne m-ai sus…ținut, eu vicleanul Te-
am vândut. Doamne, când am adormit, – în păcat -,
Tu m-ai trezit, și eu mi Te-am răstignit. Vei putea Tu,
Doamne, oare, să mă ierți de-așa oroare? Vei putea
Tu oare șterge, Marea mea fărădelege?

DOJANA DIVINA

V-am trimis pe Fiul Meu, să v-ajute când e greu;
orbilor să dea vedere, orfanilor, mângâiere, muților
le-a dat cuvânt, la-ndoielnici, crezământ; de păcate
să vă ierte, și pe demoni, ca să-i certe. Pe bolnavi
să-i lecuiască, pe toți să vă mântuiască. Cu povețe
înțelepte, înspre bine să vă-ndrepte; pentru rătăciți
cărare, pentru însetați, licoare, pentru cei lipsiți de
hrană, s-a făcut pe Sine, mană. Din adânc v-a
adunat, morți fiind, v-a înviat. Însă voi ca drept
răsplată, ați ieșit în mare gloată, și L-ați prins, și L-
ați legat, și L-ați târât la Pilat; L-ați purtat lovindu-i
ceafa, de la Ana, la Caiafa, și de-acolo la Irod; Ah,
nesocotit norod! După ce L-ați pălmuit, ocărât,
batjocorit, ați cerut, popor smintit, ca să fie răstignit!
Ați urlat, cum urlă câinii, sus, pe „Dealul Căpățânii”;
Jubilați necontenit, când L-ați văzut pironit. Când a
spus că a-nsetat, cu oțet, L-ați adăpat. Și asta n-a
fost de-ajuns, mort în coastă, L-ați împuns; ai mințit
popor spurcat, din mormânt că-a fost furat! Pentru
câte I-ați făcut, Milostiv, El Mi-a cerut: „Iartă-i și să-i
lași în pace, că nu au știut ce face!”; până vine-a
doua oară, să umblați din țară-n țară, să fiți lumii de
ocară, și copiilor, povară!
(Pinu, 18 aprilie 2014, în Vinerea Mare)

LACRIMILE DE SANGE ALE LUI IISUS

Se povestește că un călugăr de la un schit din creierul munților, auzise de la mulți monahi bătrâni că l-au văzut pe Dumnezeu și că de multe ori El coboară în chilia lor și șade cu ei la taifas. Acesta se ruga în fiecare seară, ca Dumnezeu să vină și la el dacă nu aievea, măcar în vis. A trecut așa mult timp. Încet, încet, călugărul văzând că Dumnezeu nu-i ascultă rugăciunea a căzut în deznădejde. Într-o dimineața s-a hotărât să părăsească schitul și să se întoarcă în lume, pentru că, credea el acolo se chinuie degeaba. Și-a dezbrăcat hainele călugărești s-a îmbrăcat în civil și a intrat într-un oraș. Primul lucru pe care l-a făcut a furat portofelul unei bătrâne și a poposit într-o cârciumă, unde și-a comandat mai multe pahare cu tărie pe care le-a plătit cu banii furați. Amețit de băutură s-a luat la harță cu alți doi bețivi. De la ceartă până la bătaie nu a mai fost decât un pas. A venit poliția, i-a luat pe toți trei, i-a cercetat, amendat, apoi i-a eliberat pe toți. Spre seară după ce s-a mai trezit puțin din beție a mers la un hotel unde a cerut o cameră. Obosit, de cele petrecute a adormit repede buștean, dar la miezul nopții, după cum era obișnuit la schit s-a deșteptat. Nu i-a fost greu să se dezmeticească și să realizeze unde se află. Și-a adus aminte de păcatele săvârșite cu o zi în urmă s-a sculat din pat și s-a dus într-un ungher al camerei și în întuneric a îngenunchiat și a început a plânge și a se ruga. După rugăciune s-a întins iarăși în pat. A adormit într-un târziu. Când s-a trezit din somn, soarele îi zâmbea în geam, o rază se răzlețise și se îneca în locul unde călugărul se rugase la miezul nopții, în câteva pete de sânge. Ceea ce vedea nu-i venea să-și creadă ochilor. Locul unde se rugase avea mai multe pete de sânge. S-a pipăit, s-a uitat în oglindă, și-a cercetat trupul. Nicio zgârâietură, pe nicăieri. Atunci a înțeles că Iisus fusese cu el și plânsese odată cu el, așa cum plânge împreună cu fiecare păcătos, cu lacrimi de sânge

OBICEIURI SI TRADITII STRAVECHI DE FLORII

Poporul român, inventiv din fire, a creat de-a lungul secolelor diferite legende, cântece, balade, colinde, legate de viața creștină. Modernismul a ucis din păcate multe asemenea bijuterii folclorice, iar secularizarea face victime și printre obiceiurile și tradițiile străvechi, păstrate cu sfințenie. În unele sate, de Florii, Sărbătoarea florilor, a sâlpărilor sau al vlăsarilor cum mai este cunoscută, se mai practică unele din obiceiurile populare. Astfel în această zi femeile agață mărțișoarele în pomii înfloriți sau pe un măceș. Zestrea este sau mai bine spus era scoasă de gospodine afară din casă pentru aerisire după zilele și nopțile reci de iarnă. În comuna Pârscov, leagănul natal al marelui poet creștin, Vasile Voiculescu mai dăinuie și astăzi obiceiul de a pune în stâlpii porților, ramuri de copaci sau de pomi înverziți, în ziua Intrării Domnului, în Ierusalim. În unele așezări de munte din județul Buzău se mai practică lovitul copiilor cu ramuri de salcie, pentru a se întări în sănătate și în credință. De asemenea sunt lovite bătrânele, cu credința că le lasă durerile de șale. Sărbătoarea Floriilor, prevestește marele Praznic al ÎNVIERII. În această zi, în unele comunități oamenii nu se spălau pe cap, crezându-se că le albește părul. Romanii sărbătoreau primăvara, pe zeița florilor, numită Flora. Acest vechi obicei a rămas intact până azi în unele zone. La sfintele bisericii preoții sfințesc ramurile înfrunzite de salcie pe care apoi le împart credincioșilor care se întorc triumfători la casele lor purtându-le în mâini , întruchipând pe cei care în vremea Mântuitorului purtau ramuri de finic. Rămurelele de salcie sfințite se fac coronițe și se pun la păstrat până anul viitor la icoană, alături de un buchețel de busuioc și o sticluță cu aghiazmă, în Muntenia și Oltenia, în Moldova, aceste ramuri de salcie se pun la ștreașina casei. Unii creștini, dau câteva frunzulițe animalelor să la mănânce pentru a fi ferite tot anul de boli și alte primejdii.Tot în ziua de Florii, în unele sate, oamenii înfig o rămurea de salcie sfințită în pământ. „Lăzărița” era un ritual din vremuri imemoriale care din nefericire a rămas doar o frumoasă amintire.

TATAL NOSTRU

Tatăl nostru Bun şi Sfânt,
La-nceput ai fost Cuvânt,
O enigmă şi-un mister,
Ce le-ai prefăcut în cer
O scânteie, dar Divină,
Şi-ai făcut din ea Lumină.
Poruncit-ai doar în şoapte
Şi-ntr-o clipă a fost noapte.
Ai rostit suav Cuvântul,
Şi s-a rotunjit pământul.
Ţi-ai închipuit strigarea,
Şi s-a-ntins îndată marea.
Ai cules din neant atomul,
Şi din lut, zidit-ai omul.
Numai auzindu-ţi graiul
A luat fiinţă raiul!

PE PIATRA FUNERARA A TRANZITIEI

Zace sub această clapă
Trasă de mai mulţi păgâni,
Cea care-a băgat în groapă
Milioane de români!

APROAPE PANTUM

s-a supărat pe mine sfântul Petru
din rai m-a izgonit în şuturi.
pe visul meu e praf de-un centimetru
de când tu nu mai treci să-l scuturi.
mai aveam fix un sfert de kilometru
de străbătut prin viscolul de fluturi
şi ajungeam la sufletul tău - în centru
de n-aş fi scos din mine-n şuturi.
ţi-am dat de înţeles că sunt
pentru iubire încă de la începuturi
de n-ar fi fost o hotărâre de la "centru"
să fiu alungat din gândul tău în şuturi.
şi dacă mă purtam frumos cu sfântul Petru
răzbeam victorios prin viscolul de fluturi
şi ajungeam la tine-n suflet chiar în centru
şi ne iubeam ca doi nebuni ca la-nceputuri.

HAIKU

țăranii pe câmp
dau trilul ciocârliei
până la maxim

în seara asta
tăcerea este dată
până la refuz!

îl doare în cot
de paşii mei pe drumul
recent "pietruit".

MIORITIADA  (după Mioriţa)

Pe-o gură de rai,
Pe-un picior de plai,
O turmă de oi
Cu trei păstori vioi -
Toţi fără pereche,
Cam într-o ureche.
Şi aleşi după sprânceană
Ca trei scânduri dintr-o blană:
Unul e clujean,
Altu-i ungurean,
Cel mai mic gorjean;
Şi se sfătuiră,
Nici că ne mai miră,
Ca la apus de soare,
Turma s-o doboare.
Şi cu toţi, la urma urmei,
Au sărit, la gâtul turmei;
Unu-o ţine, unu-o taie,
Cel mai tânăr, o jupoaie.
Baciu-n pod la fum o suie
Şi-o-mparte conservă-n UE.

FABULA  LATRATA

Căţelimea dintr-un sat,
Pe maidan s-a adunat
Gloată mare, de dulăi,
Şoricari şi de copoi.
Vagabonzi şi pechinezi,
Mustăcioşi, lăţoşi şi breji.
Dezrobiţi de dictatură
Liberi, singuri în natură,
Profitând că este vid
Şi-au încăţelit partid.
Cu Statut şi cu Program,
Fără urlet, fără "ham".
Au votat prin lătrături-,
Unii însă fiind mai duri
Şi-au mai arătat şi colţii,
Dar, l-au aprobat cu toţii.
Punctul unu, fără vorbă,
Vor să doarmă după sobă.
Doi, de e la o adică,
Lanţuri doar pentru pisică.
Trei, să dispară oasele,
De prin toate casele.
Patru, să se abolească ura,
Bătaia şi-njurătura.
Cinci, să mai latre şi stăpânii,
Până le-or crăpa plămânii.
Şase, să fie expulzaţi într-olaltă
Hingherii în lumea-ilaltă.
Negreşit la punctul şapte,
Cer la cină mai mult lapte.
Opt, să iasă la paradă,
Cu covrigi în coadă.
Şi-n sfârşit, la punctul nouă
Cine s-ar face că plouă
Şi-n morală n-o să-i evidenţieze,
În locul lor să turbeze.

BIOGRAFIE:

Barbu Girel s-a născut la 2 martie 1952 în localitatea Brăeşti, judeţul Buzău. Este pensionar şi locuieşte în satul Pinu din comuna natală.
A debutat în presă în ziarul "Înainte", (publicaţie militară), în anul 1973. Promovat de nume ilustre ale literaturii române: Geo Dumitrescu, Al. Cistelecan, Alex Ştefănescu, Mircea Ichim, George Corbu ş.a. A semnat în presă sub mai multe pseudonime: P A Călici, Ion Ţărînă, Gh. Delapinu.

Cărţi publicate:
Călător în Calea Domnului, versuri religioase, 2001; Lumea râsului, epigrame, 2004; Mănăstirea de la Pinu, monografie, 2006; Singur şi pieziş, aforisme, 2006; Rădăcini şi muguri, monografia comunei Brăeşti, 2006; Cântece deochiate, poeme, 2008; Despre suflet, eseu, 2009; Sfântul Buzăului, eseu, 2009; (Ne)vinovat de Răstignire, eseu, 2009; Ironiada, epigrame, 2011; Biserica din Pin, monografie, 2011; Sunt ceea ce cred, aforisme, 2012; A plâns în mine Dumnezeu, poeme, 2012; Maidaneziana - critică de baltă, comentarii, 2013.

Antologii:
"Cu epigrama la asalt", Buzău, 1998; "Epi...grame", miniantologie a Atelierului Amprenta, Buzău, 2001; "Din zâmbet s-a întrupat speranţa", antologie de epigrame, clubul "Anton Pann, Braşov, Ed., "Triumf"-Braşov, 2001; "Epigramişti români contemporani" - Mic dicţionar - antologie, Ed., Premier, Ploieşti, 2002; "Zece ani de epigramă, Antologie a cenaclului "Amprenta" Buzău, Ed., Vega, 2007; "Epigramiştii zodiilor" Pledoarie pentru epigramă, Ed., Ridendo, Câmpina, 2007; "Epigrame cu şi despre femei", Ed., Grafit, Bacău, 2008; "Epigramişti buzoieni", antologie de Ion Romanescu, Buzău, 2010; "Antologie cronologică de epigramă românească" alcătuită de Efim Tarlapam (?); "Epigramişti români - ingineri şi tehnicieni", 2012.

Diplome si premii literare:
1969 - Diploma de merit pentru cel mai perseverent corespondent voluntar al orasului Sinaia, pentru ziarul "Scanteia tineretului", Consiliul Popular Orasenesc Sinaia; 1973 - Premiul I pentru un text de " Brigada artistica de agitatie, pentru armata", Divizia a - II-a Mecanizata Craiova; 1978 - Mentiune, Concursul de poezie patriotica, organizat de ziarul Viata Buzaului; 1979 - Premiul al - II-lea, Concursul de poezie patriotica - Viata Buzaului; 1980 - Premiul II, Concursul de poezie patriotica - Viata Buzaului; 2001 - Premiul special acordat de "Fundatia Amprenta" -Concursul de poezie "Constantin Petcu", editia a-I-a; 2006 - Mentiune, concurs de epigrama, Tulcea; 2008 - Mentiune, concurs de epigrama, Tg. Ocna; 2011 - Diploma de excelenta pentru intreaga activitate cultural-artistica - "Asociatia culturala "Mos Tarcoci". 2013 - Diploma de excelenţă pentru literatură documentară, "Cruci de piatră din judeţul Buzău"; 2013 - Premiul special, la Festivalul "Cuvinte potrivite", decembrie, Buzău. 2014 - Diplomă de merit, acordată de Asociația cultural-creștină, „STÂLPII TAINIȚEI” - Bușteni

In anul 2009, cartea "Cantece deochiate" a fost nominalizata pentru premiul "Cartea anului 2008", in cadrul festivalului de poezie "Primavara poetilor buzoieni".

Din anul 2007, este membru al Uniunii Epigramistilor din Romania.

I-au fost publicate creaţii proprii în volume colective şi reviste de umor.

Îi apare numele în peste 70 de cărţi.

Colaborări: Înainte, Viaţa Buzăului, Flacăra, Familia, Albina, Muntenia, Amprenta, Viaţa Buzăului(ediţie nouă),Carnet literar, Munca, SLAST, Epigrama, Ecran magazin, Renaşterea culturală, Opinia, Agperime, Carambol, Jurnalul de Vrancea, Almanahul Renaşterea buzoiană, Caietele "Amprenta, Casa gândului, Esenţe, Însemne culturale, Fosile, Cafeaua ta, Aurora, Flacăra Iaşului, Citate Maxime, Dicţionar explicativ român, (ro-en.ro), Gânduri din pribegie, SeoPedia, Faptul divers (Canada), Clubul epigramiştilor "Foaia de arţar", Cluj - AM.ro, Răsunetul, Sapienţia, ProAlba, Papamond, Izvorul vieţii, Cuvinte încrucişate, râssmania, Util pentru fiecare, Rostiri, Almanah Dialog cu cetățenii, 2014, ZeitGeist, FunkyDonkey ş.a.

A înfiinţat şi condus cenaclul literar judeţean prin corespondenţă "Prietenia", a fost membru al cenaclurilor Al. Sahia, Viaţa Buzăului, Clubul umoriştilor "Amprenta".

Referinţe critice
1. Prof. Constantin Petcu a scris în Foaia Literară, nr. 2, Buzău, 1980: Girel se exprimă sincer, deschis, într-un vers în care ne regăsim candoarea receptării existenţei în toată plenitudinea ei, ochiul sever care judecă lumea conform atributelor însetate de iubire, pace, frumos. Abundenţa metaforelor salvează versul prin prospeţime şi limpezime.
2. Criticul Alex. Ştefănescu a scris în Flacăra, 1996: (Aproape) tot ce scrie Girel Barbu se citeşte cu plăcere. Fiecare vers aduce o surpriză - un parodox, o aruncare în derizoriu a unor probleme grave, o declaraţie de o sinceritate spectaculoasă. Foarte simpatice sunt referirile, în limbaj familiar, la întâmplări recente din viaţa României. Girel Barbu e un prinţ al năzdrăvăniilor literare.
3. Marin Ifrim a spus în "Însemnări despre literatura buzoiană actuală" - Inspectoratul pentru cultură al judeţului Buzău, 1996: De vitalitate păunesciană, sarcasm dinescian şi tristeţe bacoviană, lirica lui Girel Barbu, a văzut lumina tiparului în diferite reviste literare. Uşurinţa cu care versifică este, dincolo de orice dubii. În esenţă, Girel Barbu poate fi considerat un poet al stărilor sufleteşti simple, dar intense dând prin cuvinte, viaţă unor sentimente ce par veşnic suspendate deasupra lumii aspre a muntelui.
Constantin Deneş a scris în "Corespondenţă din Nehoiu", Amprenta, 1997: Mi-a plăcut epigrama domnului Girel Barbu, "Un şofer ajuns şomer": joc de cuvinte încă din titlu, rime de efect, fluenţă în "traficul" prozodic, paşi silabici calculaţi la fix, în fine - poantă cu efect memorabil. Excelenţă totală.
4. Marin Ifrim a scris în "Nume şi cărţi", Ed. Rafet, 2010: Girel Barbu a evoluat spre o poezie cu puternice accente polemice. Un răzvrătit în vorbe, nu în fapte. Versuri în prozodie clasică, împletite rapid într-o frenetică sonoritate socială. Peste 50 de poeme (Cântece deochiate), scrise alert, fiecare având aceiaşi tonalitate sarcastică şi polemică.
5. Viorel Frîncu a scris în Amprenta din septembrie 2001: Girel Barbu se dovedeşte prin acest volum şi un fervent susţinător al "luminătorilor", cartea sa fiind gândită ca un original manual de dreaptă morală creştină. Versurile sale nu conţin preţiozităţi ce ar putea şoca cititorul, poate şi pentru faptul că se adresează preponderent oamenilor simpli, acelora care simt nevoia de a respira neviciat de credinţe alogene complicate.
6. Lucian Mănăilescu a scris în Amprenta, nr. 441, din septembrie 2004: Cartea de epigrame "Lumea râsului" semnată de Girel Barbu le editura Tempus, Bucureşti, este una din apariţiile surprinzătoare ale genului şi în ciuda unei anumite inconsistenţe, un punct de reper pentru epigrama buzoiană actuală (...) umorul lui şiret amintind de Anton Pann şi de folclor.
7. Vasile Til Blidaru a scris în "Zece ani de epigramă", Ed. Vega, Buzău, 2007: După "escapade" în diverse domenii literar-culturale, Girel Barbu, intră în "Lumea râsului" (titlul volumului de epigramă publicat la Ed. "Tempus", Bucureşti, în anul 2004) şi îşi exersează ironia în urechile zgribulite ale concitadinilor.
8. Stan Brebenel a scris în "Cronici de întâmpinare", ediţia a-II-a, Ed. Rafet, 2009: Din turnul lui de fideş, departe de tentaţii şi de influenţe, devine un observator lucid, un "lunetist" de elită. Nu i-a scăpat nicio activitate. Cu uşurinţa pe care ţi-o dă înţelegerea situaţiei, mânuieşte pixul cu dexteritate în social, tranziţie, privatizare, integrare în structurile UE şi NATO, politic, sindicate. Şi totuşi, epigramele lui Girel Barbu sunt mai valoroase decât a unor "autori" locali ce se urcă pe scena unor festivaluri şi din care nu rămâne decât zâmbetul jenant al spectatorilor sau, în cel mai bun caz... voia bună. Acestea sunt numai câteva aspecte scoase din hrisoave, cu răbdare, tenacitate şi migală de cercetător de Girel Barbu şi pe care le oferă cu generozitate cititorilor şi drept-credincioşilor, sub forma acestei monografii. O osârdie care merită salutată.
9. Ion Romanescu a spus în antologia "Epigramiştii buzoieni", apărută în 2010 la Editura Lorilav din Buzău: Girel Barbu a fost membru al cenaclului literar "Al. Sahia" din Buzău, în tinereţe, autor al mai multor volume. Retras în munţi, în satul natal, vine rar la cenaclu, dar din respect aduce cu sine, într-o butelcuţă esenţă umoristică... de prune, care seamănă leit cu poantele sale epigramatice. În 2004, a publicat un volum propriu de epigramă "Lumea râsului", la Editura "Tempus". Este publicat în mai multe reviste şi volume colective de epigramă.
10. Mariana Dobrin i-a dedicat următorul madrigal: Moncher, să ştii că te stimez, Şi nu te iau peste picior: Alegi cuvintele cu miez, Rafinament şi mult umor!
11. Alex Dospian i-a dedicat o epigramă şi un distih lui Girel Barbu: În drum spre casă, dădea la cai bice, Rumegând atent la ce spunea Nietzsche.
12. Criticii versus Girel Barbu: După două, trei catrene, Un aforism şi un rondel, Criticul face acufene Doar când aude de Girel!fericire (inclusiv în versuri).