sâmbătă, 19 aprilie 2014

Pamfil Seicaru

1894, septembrie, 6:  Se naşte, în satul Tăbărăşti–Gălbinaşi, PAMFIL ŞEICARU (1894-1980)- ziarist, pamfletar de temut şi literat. După absolvirea cursurilor şcolare în Buzău, urmează Facultatea de Drept din Bucureşti şi intră în avocatură. A fost membru al Parlamentului, ca deputat independent (1926, 1931, 1933), director al ziarelor “Bucovina”, apărut la Cernăuţi, şi “Ora”, dar şi al revistei “Hiena” (1919-1920). Debutează în presă în anul 1918, după ce a fost demobilizat. In 1923 este angajat la ziarul “Cuvântul”, ca redactor şef. In 1924 este ales preşedinte al Sindicatului ziariştilor. In 1927 demisionează de la “Cuvântul” şi ia conducera ziarului “Curentul”, unde a funcţionat ca director şi redactor şef, din ianuarie 1927 şi până la 9 august 1944. La 12 august 1944 se refugiază în Spania. A colaborat la “Neamul Românesc”, iar dintre scrierile sale amintim: “Principii de politică naţională” (Cernăuţi, 1919), “Pamfletul şi mediocritatea politică”, “Imagini şi cugetări duminicale”. Condamnat la moarte în contumacie de Tribunalul Poporului, trăieşte în Spania, apoi în Germania, la Dachau. Fondează periodicul “Liberty and Justice”, colaborează la ziarul spaniol “El Alcazar”, apoi scoate, lunar, la München, din 1978, ziarul “Curentul”, seria din exil. A decedat la Munchen, Germania în data de 21 octombrie 1980.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu